Niciodată nu este prea târziu să înveți. O femeie din Statele Unite și-a luat diploma de master la vârsta de 105 ani. Ea a absolvit facultatea pe care a început-o inainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.

„Doamne, am așteptat mult timp pentru asta.”

Purtând o robă și sprijinindu-se de cârjă, Virginia Hislop a pășit pe scenă pentru a primi diploma de master. Ea a fost aplăudată de familia ei și de studenții promoției 2024.

Femeia care a împlinit 105 ani a absolvit Universitatea Stanford, pe care a început-o înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.

Virginia HISLOP, ABSOLVENTĂ LA 105 ANI: „Am întârziat cu prezența mea aici. Dar sunt fericită să îi văd pe toți tinerii bine educați. Este ceea de ce noi avem nevoie.”

Femeia a trebuit să își abandoneze studiile la Stanford la începutul anului 1941, atunci când logodnicul ei a fost chemat la armată pentru a participa la al Doilea Război Mondial. Neputând să își termine disertația, ea și-a întrerupt studiile și a uitat de universitate, apoi s-a mutat la Washington ca să își crească copiii. Când ginerele ei a contactat universitatea, a descoperit că disertația finală nu mai era obligatorie pentru a obține diploma de master. Astfel Virginia a putut să absolve universitatea la 83 de ani după ce a început-o.