Nick Gordon, considerat responsabil de moartea in 2015 a prietenei sale Bobbi Kristina Brown, unica fiica a cantaretei pop americane Whitney Houston, a fost gasit mort la varsta de 30 de ani, a anuntat miercuri avocatul sau pentru AFP.

Bobbi Kristina Brown a murit in iulie 2015, la varsta de 22 de ani, dupa ce a inghitit un “cocktail toxic” pe care i l-a preparat prietenul ei, in urma caruia a ramas inconstienta. Nick Gordon ar fi bagat-o cu capul in apa rece, lucru care i-a provocat leziuni cerebrale.

Medicii legisti nu au reusit sa se pronunte cu privire la caracterul accidental sau intentionat al mortii. Autopsia a determinat faptul ca Bobbi Kristina Brown a consumat alcool, morfina, cocaina si marijuana inainte de a muri.

In noiembrie 2016, un judecator civil american l-a condamnat pe Nick Gordon la plata a 36 de milioane de dolari daune catre managerii mostenirii tinerei. Potrivit plangerii depuse de acestia din urma, Gordon ar fi facut o criza de gelozie in seara mortii, dupa ce ar fi incercat “toata noaptea sa gaseasca cocaina si alcool”.

Moartea lui Bobbi Kristina Brown a fost asemanatoare cu decesul mamei sale, gasita in cada unei camere de hotel din Beverly Hills in 2012.

Avocatul lui Nick Gordon, Joe Habachy, a refuzat sa explice circumstantele mortii clientului sau.

″In ciuda incercarilor incredibile la care Nick a facut fata in acesti ultimi ani, vreau sa spun sincer ca a muncit din greu pentru a ramane demn si isi dorea mai presus de orice o viata fericita si sanatoasa alaturi de familia sa”, a spus avocatul intr-un email pentru AFP.

Sursa: