Președintele Nicușor Dan nu a vrut să infirme, nici să confirme discuția cu liderul de la Casa Albă, Donald Trump, scrie hotnews.ro.

Întrebat miercuri dimineața de către jurnaliștii care îl așteptau în fața casei despre discuția din seara precedentă, Dan nu a vrut să dea detalii.

„Sunt convorbiri telefonice, cum a fost cea cu doamna Ursula von der Leyen ieri dimineața, pe care s-a agreat dinainte ce se comunică. Sunt alte convorbiri telefonice, deci nu confirm, nu infirm, pe care nu s-a agreat și atunci nu o să fac niciun comentariu”, a spus Nicușor Dan, în fața presei.

El a indicat o îmbunătățire a relațiilor diplomatice între România și SUA, subliniind creșterea schimburilor și comunicării recente, și a promis să ofere informații suplimentare pe măsură ce situația evoluează.

„În ultimele zile au fost mai multe schimburi pe canale diplomatice și eu cred că relația noastră este în curs de ameliorare. Pe măsură ce relațiile noastre vor progresa, vă vom informa”, a mai spus președintele României.

Întrebat de jurnaliști dacă a fost invitat la Washington, Dan a precizat că va merge „cu mare plăcere” dacă va fi invitat.

Președintele Nicușor Dan a avut marți seară o convorbire telefonică cu omologul său american, Donald Trump, potrivit unor surse politice citate de Digi24 și G4Media. Informația a fost confirmată pentru HotNews.ro de surse oficiale.

Conform acestor surse politice, principalele teme de discuție între cei doi lideri au fost subiecte de interes comun, precum securitatea în estul Europei, energia și războiul din Ucraina.