Nigerul a anuntat duminica inchiderea spatiului sau aerian in fata amenintarii crescute a unei interventii din partea tarilor vecine, au informat militarii care au preluat puterea la Niamey, transmite hotnews.ro.

Lovitura de stat din Niger ar putea avea consecinte economice de amploare pentru guvernul de la Paris. Franta primeste mult uraniu din Niger, de care are nevoie pentru cele 56 de reactoare nucleare.

„In fata amenintarii unei interventii care devine din ce in ce mai clara din partea tarilor vecine, spatiul aerian nigerian este inchis incepand din aceasta zi, duminica, (...) pana la noi ordine”, indica un comunicat de presa care precizeaza ca „orice tentativa de incalcare a spatiului aerian” va conduce la „un raspuns viguros si instantaneu”.

Intr-un alt comunicat de presa, Consiliul National pentru Salvarea Patriei (CNSP, care a preluat puterea prin lovitura de stat) afirma ca o „pre-desfasurare pentru pregatirea interventiei a fost facuta in doua tari din Africa Centrala”, fara a preciza care sunt acestea. „Orice stat implicat va fi considerat cobeligerant”, se precizeaza in comunicat.

Granitele terestre si aeriene ale Nigerului cu cinci tari vecine (Algeria, Burkina Faso, Libia, Mali si Ciad) au fost redeschise pe 2 august, la aproape o saptamana dupa ce au fost inchise in timpul loviturii de stat din 26 iulie, care l-a rasturnat pe presedintele ales Mohamed Bazoum.

Ultimatumul impus pe 30 iulie de Comunitatea Economica a Statelor Africii de Vest (ECOWAS) militarilor care au preluat puterea pentru a-i reda presedintelui Bazoum atributiile, sub amenintarea unei interventii armate in cazul nerespectarii, expira la miezul noptii, ora Niamey (23:00 GMT).

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa: