Noapte tragica la carnavalul din Brazilia. 4 persoane si-au pierdut viata, iar cateva au fost ranite dupa ce una dintre platforme a atins liniile de electricitate si a luat foc.
Incidentul s-a produs aseara la Sao Paolo. La un moment dat instalatia a atins liniile de electricitate si s-a aprins. Patru oameni au murit, iar peste o mie de case au ramas fara lumina. Carnavalul a fost oprit. La Rio in schimb oamenii s-au distrat din plin noaptea trecuta.
12 scoli de samba si-au etalat maestria pe un sambadrom larg si plin de culoare. Celebra strada a fost special conceputa pentru acest eveniment anual de cel mai faimos arhitect al Braziliei, Oscar Niemeyer. Pe marginea Sambadromului exista tribune de unde sute de mii de spectatori pot vedea spectacolul.
Cele mai bune locuri costa in jur de 2 mii de euro, iar cele mai indepartate de strada - 90 de euro.
Pentru spectacolul din acest an, dansatorii s-au inspirat din cele mai populare seriale braziliene. Carnavalul de la Rio va lua sfarsit in aceasta seara. Cea mai mare petrecere de pe glob a adunat peste 6 milioane de oameni, dintre care peste 900.000 sunt turisti, cu 5,8% mai multi fata de anul trecut.


