Companii precum Facebook si YouTube vor fi nevoite sa elimine orice material cu caracter terorist in cel mult o ora de cand acesta a fost semnalat ca atare, in caz contrar riscand amenzi usturatoare, conform unui nou acord convenit de negociatorii institutiilor UE.

 

Anuntul a fost facut intr-o postare pe Twitter de Partidul Popular European (PPE), cel mai mare grup din Parlamentul European.

„De la atacurile de la Paris, noi am pus securitatea europenilor in fruntea agendei UE. Pentru a ne proteja granitele si pentru a preveni terorismul. Acum am adaugat o noua piesa la puzzle: eliminarea continutului terorist!”, se arata in postare.

In cazul unor incalcari sistematice, companiile ar putea fi amendate cu un anumit procent din veniturile lor anuale, conform unui proiect de acord intre Parlamentul European, Consiliul UE si Comisia Europeana, au declarat unele surse pentru DPA, potrivit Agerpres

Ordinul de eliminare a unui anumit material ar putea de asemenea veni de la autoritatile dintr-o alta tara UE, conform intelegerii.

Acest lucru se va aplica tuturor companiilor care ofera servicii de internet in blocul comunitar, indiferent daca isi au sediul in UE sau nu, conform unui comunicat de presa transmis de PPE.

Masura, care a fost propusa in 2018 de Comisia Europeana, mai trebuie adoptata formal si de Consiliu si Parlamentul European.

Sursa: Digi24.ro