Noi proteste in Statele Unite, dupa ce un barbat de culoare a fost impuscat in spate de politistii din Wisconsin, in fata copiilor sai. Aseara, in orasul unde a avut loc atacul, oamenii au iesit in strada, au incendiat masini si cladiri. In timpul confruntarilor cu fortele de ordine, o persoana a fost ucisa, iar alte doua au fost ranite.

Inregistrarile video postate pe internet surprind oameni fugind pe strazi la Kenosha, in statul Wisconsin, in timp ce rasunau focuri de arma. Gloantele au atins trei persoane, iar una dintre ele a murit.

Manifestatiile au degenerat in violente dupa ce protestatarii au incendiat masini si cladiri.

Protestele au izbucnit dupa difuzarea unei inregistrari video in care un barbat de culoare este ranit grav de catre un politist din Kenosha, care trage in el de 7 ori.

Potrivit unor martori, in masina se aflau trei dintre copiii tanarului. Acest incident a fost condamnat si de baschetbalistul de culoare, LeBron James.

LeBron JAMES, BASCHETBALIST AMERICAN: ”Am vazut focuri de arma, familia lui era acolo, copii lui, ziua in amiaza mare si trebuie sa-i multumim lui Dumnezeu ca este in viata. 7 focuti de arma, atat de aproape si este viu, este chiar o binecuvantare si rugaciunile mele merg la familia lui si la comunitate. Nu am ce sa spun despre politisti. Noua, oamenilor de culoare, ne este frica in America.” 

Nu se stie care sunt motivele pentru care politia a folosit armele, precum nu se stie nici daca ambii ofiteri au tras sau doar unul. Cei doi politisti au fost suspendati din functie si a fost deschisa o ancheta. Saptamani intregi Statele Unite s-au confruntat cu proteste violente si de amploare dupa uciderea americanului de culoare, George Floyd, de catre doi politisti. Ulterior, manifestatiile s-au mutat in Portland, iar Donald Trump a trimis acolo Garda Federala. Si acum presedintele american a spus ca este pregatit sa ia masuri.