Vestul Europei fierbe sub efectul celui de-al doilea val de canicula din aceasta vara. Miercuri, in doar cateva ore, recordurile de temperatura din Germania, Belgia si Olanda au fost depasite.

Iar prognoza nu este deloc buna. Meteorologii se asteapta ca mercurul din termometre sa urce spre 40 de grade Celsius si joi, mai ales in Franta, dar si in tarile din sudul-vestul continentului.

Intr-un orasel din vestul Germaniei s-au inregistrat 40,5 grade Celsius - putin peste vechiul record de caldura din aceasta tara. In Berlin, turistii si localnicii au facut tot ce era posibil ca sa se mai racoreasca.

Localnic“M-am racorit un pic la cap. A fost dragut, pentru ca e foarte cald afara.”

Andreas Friedrich, meteorolog: ″In ultimul secol am avut 40 de grade o singura data in Germania, iar acum trecem prin asta o data la trei sau patru ani. Schimbarile climatice sunt aici si va trebui sa ne descurcam tot mai des, in viitor, cu aceasta situatie”.

In Olanda, in Eindhoven, mercurul din termometre a urcat pana la 39,3 grade Celsius - cu 0,7 grade mai mult comparativ cu vechiul record absolut, stabilit in august 1944.

In Belgia, termometrul a aratat 39,9 grade Celsius, depasind varful de temperatura inregistrat in iunie 1947. Pentru prima oara in istorie, intreaga tzara se afla sub cod rosu de canicula. In aceste conditii, astazi si maine, cele mai multe dintre serviciile din Bruxelles vor fi inchise dupa ora 13:00.

In Franta, in aproape toate regiunile este alerta de canicula. Sute de oameni s-au racorit in fantana Trocadero din Paris, transformata in piscina de ocazie.

Turist“E prea cald. In Brazilia, unde locuiesc eu, avem plaje. Aici, pentru ca nu e nicio plaja, putem profita de aceasta fantana.”

Meteorologii se asteapta ca joi sa fie depasit recordul de temperatura si in Paris. Vechiul record - de 40,4 grade Celsius, dateaza de acum 70 de ani.

Marea Britanie ar putea avea, la randul sau, cea mai fierbinte zi din istorie. Serviciul britanic de meteorologie se asteapta ca recordul de caldura pentru luna iulie - de 36,7 grade Celsius - sa fie depasit.

Localnic“E cald. E destul de cald, la umbra e suportabil, dar daca stai drept in bataia soarelui e cald.”

Temperaturi extreme se anunta si in tarile din sudul Europei. In Italia, cel putin zece orase, inclusiv Roma, sunt astazi sub cod rosu.

In Spania este cod rosu de canicula in regiunea Zaragoza, iar in centrul Portugaliei peste o mie de pompieri, ajutati de echipaje spaniole, continua lupta cu incendiile de vegetatie.

Sursa: