Judecatorii din Pennsylvania au respins mai multe plangeri si contestatii ale echipei de campanie a lui Donald Trump care cerea invalidarea a mii de voturi in Philadelphia, zona in care Joe Biden a castigat decisiv si cu ajutorul caruia, dar si a altor zone urbane, a castigat alegerile in acest stat la o diferenta semnificativa, relateaza CNN.

In total, echipa de campanie a lui Donald Trump a incercat sa scape de aproximativ 9.000 de buletine de vot ale unor votanti care si-au exprimat votul anticipat – aceste buletine de vot nu aveau nume, date sau adresa, sau o combinatie a acestor date, pe unul dintre plicurile in care erau sigilate.

In cinci astfel de plangeri, judecatorul James Crumlish din Philadelphia a respins cererea de invalidare a 8.329 de buletine de vot despre care echipa lui Trump sustinea ca sunt necorespunzatoare.

Intr-un alt caz, in comitatul Montgomery, campania lui Trump a incercat sa blocheze numaratoarea a 592 de voturi prin corespondenta pentru ca acestea nu aveau adresa scrisa pe plicul exterior. Judecatorul Richard Haaz a hotarat ca acestea sunt valide si vor fi numarate.

Haaz spune ca legea statului nu solicita votantilor sa isi scrie adresa pe plicuri, iar instructiunile emise de autoritatile electorale nu cereau nici ele ca aceste date sa fie completate si pe plicul exterior.

Aceste eforturi ar fi fost oricum in van pentru Donald Trump, care a pierdut statul Pennsylvania la o diferenta deja insurmontabila – peste 60.000 de voturi.

Epopeea alegerilor prezidentiale americane este aproape de deznodamant

Presedintele in exercitiu continua sa sustina, fara dovezi, ca alegerile au fost fraudate si a refuzat sa recunoasca victoria lui Biden. El s-a adresat, insa, americanilor, pentru prima oara dupa pierderea alegerilor si desi nu a explicitat-o in niciun fel, Trump a parut ca este constient de faptul ca mandatul sau urmeaza sa se incheie. 

Mai multe autoritati americane implicate in gestionarea procesului electoral au declarat joi, intr-un comunicat comun, la mai mult de o saptamana de la alegerile prezidentiale, ca nu s-a gasit „nicio dovada” ca ar exista buletine de vot pierdute sau modificate si sisteme de vot piratate.

Ultimele doua state in care nu fusesera inca anuntate rezultatele alegerilor din 3 noiembrie, Georgia si Carolina de Nord, au fost atribuite vineri lui Joe Biden si Donald Trump de catre mass-media americane, ceea ce confirma victoria candidatului democrat, creditat cu 306 electori, fata de 232 pentru rivalul sau republican. 

Sursa: