Noua persoane in varsta si-au pierdut viata si o alta a fost grav ranita luni, in incendiul care a avut loc la un azil de batrani din regiunea Tver, la nord-vest de Moscova, a anuntat un oficial din cadrul filalei locale a Ministerului rus pentru Situatii de Urgenta, citat de agentii.
Incendiul a avut loc la ora 01.05 GMT (04.05, ora noastra), intr-un azil de batrani situat in orasul Visni Volociok, a declarat oficialul.
Pompierii au ajuns rapid la fata locului si au reusit sa controleze incendiul la ora 01.30 GMT (04.30, ora Romaniei), a subliniat aceeasi sursa.
Potrivit primelor informatii, incendiul s-a declansat intr-o camera care a ars complet. Noua persoane au fost gasite moarte prin asfixiere, in timp ce o alta a fost spitalizata in stare grava, a precizat oficialul.
Peste 480 de persoane au fost evacuate, a adaugat sursa.
Acest incendiu se adauga unei serii de alte incendii soldate cu victime care au avut loc in ultimii ani in institutii publice din Rusia.
Astfel, 23 de persoane au murit in ianuarie 2009, in incendiul declansat la un azil de batrani din republica Komi, in nordul Rusiei.
Patru persoane in varsta si-au pierdut viata in august 2008, intr-un alt incendiu la un azil de batrani din Scebekino, oras rus situat in apropierea frontierei cu Ucraina.
In noiembrie 2007, cel putin 30 de persoane au murit dupa ce un azil de batrani din regiunea Tula, la 200 de kilometri de Moscova, a luat foc.


