Noul guvern de la Kiev a anulat un contract american pentru gaze, ce ar fi adus o investitie de sute de milioane de dolari. Intelegerea se refera la exploatarea de gaze si petrol offshore din Marea Neagra.
Aceasta ar fi urmat sa fie una dintre cele mai mari investitii straine facute vreodata in economia ucraineana, in valoare de cel putin 200 de milioane de dolari.
Compania petroliera din Statele Unite a spus ca facuse deja un parteneriat cu o firma romaneasca si cu una irlandeza pentru acest proiect. Dar noul guvern ucrainean a mentionat ca licitatia pentru contract a fost facuta prea repede si ca va fi reluata.
Decizia guvernului de la Kiev vine la nici doua saptamani, dupa ce SUA cerusera Poloniei si Ucrainei sa-si extinda infrastructura de transport a gazelor naturale, pentru a fi protejate de dependenta rusa de gaze.

