O nunta regala a avut loc in prima zi de vara. Printul mostenitor al Iordaniei s-a casatorit cu o arhitecta saudita, devenita de acum printesa. Petrecerea de nunta s-a incheiat cu un banchet, la care au participat peste 1700 de invitati, printre care si printul William al Marii Britanii impreuna cu sotia sa.
Printul Hussein este mostenitorul tronului Iordaniei, iar sotia sa este fiica unui om de afaceri saudit si absolventa a unei facultati de arhitectura din Statele Unite.
La scurt timp dupa ceremonia traditionala islamica de casatorie de la Palatul Zahran, Curtea Regala Hashemita a anuntat, oficial, ca Rajwa, care are 28 de ani, a fost numita printesa.
De altfel, daca la nunta religioasa nu a purtat o tiara, la festivitatile de seara Rajwa avea acest accesoriu - simbol al apartenentei la familia regala. Petrecerea desfasurata in aer liber, in gradina Palatului Zahran, a fost marcata de o multime de momente care au scos in evidenta frumusetea traditiilor iordaniene.
Dupa petrecerea de nunta, printesa Rajwa si-a schimbat tinuta. A pastrat tiara delicata cu diamante, insa parul si l-a strans in coc.
La dineu au participat membri ai familiilor regale de pe tot globul si sefi de stat.
Peste 1.700 de invitati au fost primiti in palat pentru a sarbatori cuplul la receptia de dupa nunta. Hussein bin Abdullah este mostenitorul tronului uneia dintre cele mai vechi monarhii din Orientul Mijlociu. Nascut pe 28 iunie 1994, acesta este capitan in armata iordaniana. El a fost numit print mostenitor in 2009, la cinci ani dupa ce regele Abdullah i-a retras acest titlu fratelui sau vitreg, Hamzah.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

