Presedintele Joe Biden ia in considerare trimiterea catorva mii de soldati americani in Europa de Est si tarile baltice, precum si a unor nave de razboi si avioane, in ceea ce ar reprezenta o schimbare majora fata de pozitia sa retinuta pana acum fata de Ucraina, scrie The New York Times care citeaza sub acoperirea anonimatului oficiali ai administratiei de la Washington.

Joe Biden a avut sambata, la resedinta de la Camp David, o intalnire cu oficiali de rang inalt ai Pentagonului, care i-au prezentat mai multe optiuni de mutare a unor efective militare americane mult mai aproape de Rusia. Optiunile includ trimiterea a 1.000 pana la 5.000 de soldati in tarile din Europa de Est, cu posibilitatea de a creste acest numar de zece ori, daca lucrurile se deterioreaza.

Decizia presedintelui american ar putea interveni chiar in aceasta saptamana, spun sursele NYT. Daca va aproba desfasurarea de forte suplimentare, o parte din trupe vor veni din Statele Unite, in timp ce alti soldati vor fi mutati din alte parti ale Europei in tarile mai vulnerabile de pe flancul estic al NATO.

Pe langa trupe, presedintele Biden ar putea aproba si trimiterea de avioane suplimentare in regiune. „Avem nevoie de exercitii comune in Polonia, in statele baltice, in Romania, in Bulgaria, pentru a-i arata lui Putin ca suntem seriosi”, a declarat duminica Michael McCaul, reprezentant republican in Comisia pentru afaceri externe a Congresului.

Schimbare de strategie la Washington

Consolidarea prezentei militare americane vine pe fondul temerilor tot mai mari privind o incursiune rusa in Ucraina. Pana de curand, administratia Biden a adoptat o pozitie retinuta fata de Ucraina, de teama sa nu provoace Rusia, dar pe masura ce presedintele Vladimir Putin si-a intensificat actiunile amenintatoare la adresa Ucrainei, iar discutiile dintre oficialii americani si cei rusi nu au reusit sa-l descurajeze, administratia de la Washington se indeparteaza acum de strategia de a nu-l provoca pe liderul de la Kremlin, noteaza cotidianul american.

Partea rusa a fost avertizata ca o incursiune in Ucraina ar atrage dupa sine o consolidare a flancului estic al NATO, adica exact ceea ce Vladimir Putin spune ca nu doreste. Presedintele Joe Biden vorbea saptamana trecuta despre asta si chiar nominaliza Romania si Polonia.

Dupa discutiile esuate de vineri dintre Antony Blinken si ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, administratia americana are in vedere o pozitie mai ferma, incluzand nu doar optiuni diplomatice, precum sanctiunile, ci si optiuni militare, cum ar fi cresterea sprijinului militar acordat fortelor ucrainene si desfasurarea de trupe americane in regiune, scrie New York Times.

Un fost inalt oficial al Pentagonului pentru Europa si politica NATO, Jim Townsend, a declarat ca propunerea administratiei nu a mers suficient de departe. „Este probabil prea putin si prea tarziu pentru a-l descuraja pe Putin. Daca rusii invadeaza Ucraina in cateva saptamani, cei 5.000 ar trebui sa fie doar o avangarda pentru o prezenta mult mai mare a fortelor americane si aliate. Europa de Vest ar trebui sa devina din nou o fortareata armata”, a comentat Townsend pentru NYT.

Antrenamente in Romania pentru o insurgenta ucraineana?

Pana in prezent, niciuna dintre optiunile militare luate in considerare nu include desfasurarea de trupe americane suplimentare chiar in Ucraina. Joe Biden a spus clar ca este reticent la ideea de a implica SUA intr-un alt conflict, dupa iesirea dureroasa a Americii din Afganistan, vara trecuta, dupa 20 de ani.

Pe de alta parte, in cazul in care Putin ar invada Ucraina, nu este total exclusa posibilitatea ca SUA sa antreneze o insurgenta ucraineana. Tot New York Times scria, pe surse, in 14 ianuarie ca Romania, Polonia si Slovacia ar putea fi luate in calcul ca tari in care sa fie furnizate astfel de antrenamente.

Potrivit Ministerului polonez al Apararii, in prezent, in Polonia sunt stationate aproximativ 4.000 de trupe americane si alte 1.000 de trupe NATO. De asemenea, exista aproximativ 4.000 de soldati NATO in statele baltice.

Cum ajuta SUA militar Ucraina

De la sfarsitul lunii decembrie, Statele Unite desfasoara in mod regulat zboruri deasupra Ucrainei cu avioane de interceptare electronica RC-135 Rivet Joint, care permit agentiilor americane de informatii sa asculte comunicatiile comandantilor rusi de la sol.

De asemenea, avioane de supraveghere la sol de tip E-8 JSTARS permit monitorizarea miscarilor de trupe rusesti. Administratia Biden este interesata in special de orice indiciu care ar arata ca Rusia desfasoara arme nucleare tactice la granita, o miscare sugerata ca optiune de oficialii rusi.

In plus, peste 150 de consilieri militari americani se afla in Ucraina, instructori care au lucrat ani de zile pe terenul de antrenament de langa Lvov, in vestul tarii, departe de linia frontului. Grupul actual include forte pentru operatiuni speciale, precum si instructori ai Garzii Nationale.

Pe de alta parte, in Ucraina se afla consilieri militari si din alte tari aliate. Mai multe tari NATO, intre care Marea Britanie, Canada, Lituania si Polonia, au trimis in mod regulat in aceasta tara forte de antrenament.

In cazul unei invazii rusesti la scara larga, Statele Unite intentioneaza sa-si mute rapid instructorii militari din Ucraina, dar este posibil ca unii americani sa ramana pentru a consilia oficialii ucraineni din capitala Kiev sau pentru a oferi sprijin in prima linie, a declarat un oficial american.

Sursa: