Activista rusa Nadejda Saifutdinova, din orasul Ekaterinburg, a protestat cu gura cusuta si o pancarta impotriva razboiului din Ucraina, pornit de tara ei, relateaza EFE, citata de Agerpres. Femeia a fost retinuta de politisti.
Anuntul retinerii a fost facut miercuri, de organizatia nonguvernamentala OVD-Info, care contabilizeaza arestarile ce au loc la manifestatii ale opozitiei ruse in tara. Cu mesaje antirazboi pe pancarta, Nadejda si-a cusut gura si a iesit de una singura la protest. „Nu putem sa tacem”, era unul dintre sloganurile inscrise pe pancarta sa.
Femeia a fost apoi dusa la un comisariat de politie Imagini cu actiunea activistei au fost publicate de canalul Nexta, pe Twitter. „Nadejda Saifutdinova a fost retinuta in Ekaterinburg, cand statea pe strada cu un afis impotriva razboiului. Ea si-a cusut si gura – in semn de protest fata de razboiul din Ucraina”, a scris Nexta, in dreptul imaginilor.
„Au chemat o ambulanta de la comisariat”, a declarat scurt activista rusa, pentru OVD-Info.


