Un numar de 14 migranti proveniti din tari ale Africii subsahariene au murit inecati si alti 54 au fost salvati dupa ce ambarcatiunea care-i transporta catre Europa a naufragiat in noaptea de miercuri spre joi in largul orasului tunisian Sfax, scrie stirileprotv.ro.
Tunisia, tara africana aflata la mai putin de 150 de kilometri de insula italiana Lampedusa, este una dintre tarile de tranzit pentru migrantii africani ce incearca sa ajunga in UE pe ruta mediteraneana, a informat joi garda de coasta tunisiana, potrivit AFP, citata de Agerpres.
Peste 21.000 de migranti din tarile Africii sub-sahariene se afla in prezent in Tunisia, tara al carei presedinte, Kais Saied, a provocat proteste din partea UE si ONU dupa ce a declarat ca „hoardele” de migranti ilegali au devenit o sursa de „violenta si crime”, iar prezenta lor in Tunisia face parte dintr-o „actiune criminala” menita sa schimbe compozitia demografica a tarii sale.
Tunisia este insa si o tara de origine, nu doar de tranzit, a migratiei clandestine catre Europa. Potrivit datelor oficiale ale guvernului de la Roma, din cei circa 32.000 de migranti care anul trecut au debarcat in Italia venind dinspre Tunisia, circa 18.000 erau chiar cetateni tunisieni.


