Nasrin Sotoudeh, o avocata pentru drepturile omului din Iran, a fost condamnata la 38 de ani de inchisoare si 148 de lovituri de bici, pentru ca a aparat dreptul femeilor musulmane de a renunta la val, scrie Digi24.ro
Avocata recunoscuta pe plan international a reprezentat mai multi activisti, printre care numeroase femei puse sub acuzare pentru ca si-au dat jos valul islamic, obligatoriu în Iran. Nasrin Sotoudeh a fost arestata în luna iunie si acuzata de spionaj, de raspândirea propagandei si de insultarea liderului suprem al Iranului, a anuntat avocatul ei.
Femeia a fost arestata si în 2010, pentru raspândirea propagandei si pentru conspiratie contra securitatii statului, acuzatii pe care Nasrin le-a negat, si a fost eliberata din închisoare dupa ce a executat trei din cei sase ani de închisoare la care fusese condamnata.
Luni, un judecator al Curtii din Teheran, Mohammad Moqiseh, a anuntat ca Nasrin Sotoudeh a fost condamnata la cinci ani de închisoare pentru conspiratie împotriva securitatii nationale si la doi ani de închisoare pentru insultarea Auatollahului Ali Khamenei.
Însa Reza Khandan, sotul avocatei, a scris pe pagina sa de Facebook ca sentinta primita de Sotoudeh este, de fapt, de 38 de ani de închisoare si 148 de lovituri de bici, o pedeapsa neobisnuit de dura chiar si pentru o tara precum Iranul.
În 2012, Parlamentul European i-a acordat lui Nasrin Sotoudeh premiul Sakharov pentru drepturile omului. La acea vreme, Nasrin se afla în închisoare. Acuzatiile contra ei fusesera aduse la scurt timp dupa ce avocata îi aparase pe opozantii arestati în cursul unor manifestatii din 2009 fata de realegerea în functia de presedinte a lui Mahmoud Ahmadinejad.


