In Nebraska sunt cele mai grave inundatii din ultima jumatate de secol. Sunt cel putin doi morti, zeci de oameni refugiati pe acoperisuri au fost salvati cu elicopterul, iar alte cateva mii au primit ordin de evacuare.

Guvernatorul a declarat stare de urgenţa în 53 de comitate şi spune ca o treime din suprafaţa statului a fost afectata de inundaţii.

Poduri distruse, autostrazi sfârtecate de forţa uriaşa a puhoaielor, maşini luate de viituri, cirezi de vite pierdute în mijlocul zonelor inundate.

Iata ce a lasat în urma un ciclon asemuit cu o “bomba meteo” de catre meteorologii de la televiziunile americane. Frontul atmosferic a adus furtuni violente care, zilele trecute, s-au napustit peste Vestul mijlociu al Americii, cu vânt ca la uragane şi precipitaţii intense.

Inundaţile pe zone extinse sunt agravate de topirea zapezii, pentru ca a nins foarte mult în lunile de iarna.

În Darlington, Wisconsin, de mai bine de un sfert de secol nu au mai fost inundatii de asemenea proporţii, spun autoritatile locale.

Oraşul Freemont din Nebraska, cu 26.000 de locuitori, a devenit o insula dupa ce toate soselele de intrare si iesire au fost inundate înca de vineri. Guvernatorul statului a facut turul regiunilor calamitate.

Guvernator: „Cred ca acestea au fost cele mai extinse şi severe inundaţii din ultima jumatate de secol”.


Câteva zile la rând, echipele de salvatori au venit în ajutorul sinistraţilor. Însa apele nu se vor retrage prea curând din zonele inundate de-a lungul râurilor Mississippi şi Missouri... Şi probabil, situaţia se va înrautaţi, pentru ca temperaturile ridicate înseamna şi mai multa zapada topita în timp scurt.