Proprietarul catelusei Sila, un doberman in varsta de 2 ani si jumatate, a fost surprins sa vada nu unul, ci patru caini iesind dintre daramaturile unei cladiri din provincia Hatay din sudul Turciei, la 28 de zile dupa ce cutremurele au devastat regiunea, transmite Reuters, potrivit hotnews.ro.

Kadir Keyifli a declarat ca a cerut ajutorul echipelor locale de salvare pentru a-si scoate cainele dintre daramaturi, dar nimeni nu a reusit sa intre in locul unde patrupedul era prins.

Meyako, o echipa regionala de salvare a animalelor, i-a sarit in ajutor luni. Dupa ore intregi de munca, au reusit sa ajunga la subsolul in care era blocata Sila, si au vazut ca nu numai ca a supravietuit aproape o luna, dar a si nascut trei pui.

„Ce ai baut aici? Ce ai mancat? Ai nascut trei?”, intreaba un salvator intr-o inregistrare video din momentul in care au ajuns la Sila.

Salvatorii au fost trecut printr-o deschidere ingusta printre daramaturi, apoi au facut o gaura intr-o usa pentru a avea acces la camera din subsol, care parea sa fi suferit putine pagube.

„Cainii mei vor iesi dupa o luna. Slava Domnului”, exclama Keyifli in videoclipul distribuit de Meyako. Keyifli a spus ca Sila a supravietuit si a nascut datorita unei pungi mari de mancare pentru caini care a fost lasata in subsol.

Sila si puii ei au fost dusi in orasul Adana, aflat in apropiere, pentru tratament. Salvatorii au observat ca mama parea slaba, dar in afara de asta mergea fara ajutor.

Bilantul victimelor cutremurelor de luna trecuta din Turcia si Siria se apropie de 52.000 de morti.