Cand credeam ca s-a inventat chiar totul in materie culinara, o companie australiana a dezvaluit, la propriu, o chiftea din carne de mamut. Este vorba, bineinteles, despre asa-zisa carne crescuta in laborator.
Chifteaua, care a fost expusa sub un clopot de sticla la muzeul de stiinte NEMO din Amsterdam, a fost creata de compania australiana Vow.
Tim NOAKESMITH, FONDATORUL CARNII: „Este ceva adevarat. Nu este o gluma de aprilie. Este o descoperire reala pe care am facut-o si nimeni nu poate spune ca este fake sau o gluma”.
Oamenii de stiinta care lucreaza la proiect nu au avut acces la un tesut inghetat de mamut pe care sa-si bazeze eforturile. In schimb, ei s-au concentrat pe o proteina prezenta la mamifere numita mioglobina, care confera carnii textura, culoarea si gustul, identificand secventa ADN a mamutului intr-o baza de date genomice disponibila publicului. Secventa genetica a fost completata cu elemente genetice ale celui mai apropiat urmas al acestui mastodont: elefantul african. Ulterior a fost apoi injectata intr-o celula de oaie, iar carnea astfel obtinuta a fost transformata, apoi, intr-o uriasa chiftea.
Tim NOAKESMITH, FONDATORUL CARNII: „Este superfascinant ca adaugand proteina unui animal care a disparut 4.000 de ani, putem obtine o aroma noua. Un miros pe care populatia nu l-a mai simtit”.
Chifteaua nu este destinata deocamdata consumului.
Tim NOAKESMITH, FONDATORUL CARNII: „Vrem ca oamenii sa vada ca viitorul alimentatiei poate fi mai bun si mai durabil decat pana acum”.
Carnea cultivata, obtinuta din celule animale, ar putea avea un impact semnificativ asupra mediului si bunasatarii animalelor. Peste 100 de companii din intreaga lume lucreaza la produse de carne cultivata.

