O explozie produsa sambata in apropierea unei scoli din capitala afgana Kabul a ucis, dupa un prim bilant, cel putin 25 de oameni, iar alti cativa zeci au fost raniti, informeaza Reuters.

Un responsabil local a declarat ca intre timp numarul mortilor a crescut la cel putin 40.

Imaginile de la locul atentatului au inceput sa circule pe retelele de socializare, fiind vazuti inclusiv copii raniti si cu arsuri. Nu este deocamdata clar cum a fost provocata explozia, unele media locale afirmand ca au fost trei deflagratii provocate de rachete, in timp ce altele vorbesc despre o singura explozie produsa de o masina capcana.

Atacul nu a fost inca revendicat, dar suspiciunile se indreapta catre gruparea jihadista Statul Islamic, care de obicei revendica atacurile impotriva minoritatii hazara si a mai comis astfel de actiuni teroriste in acelasi cartier.

Tariq Arian, purtator de cuvant al Ministerului de Interne afgan, a spus ca cel putin 52 de oameni au fost raniti, majoritatea studenti. Oficialul nu a specificat cauza sau tinta exploziei.

Ghulam Dastagir Nazari, purtator de cuvant al Ministerului Sanatatii, a anuntat ca 46 de oameni au fost transportati la spital.

Kabul este in alerta de cand Washingtonul a anuntat ca urmeaza sa-si retraga toate trupele pana la data de 11 septembrie, iar oficialii afgani spun ca talibanii si-au intetit atacurile la nivel national.

Explozia de sambata nu a fost revendicata pana acum. Deflagratia s-a produs in vestul orasului Kabul, intr-un cartier locuit in mare parte de siiti, care a fost tinta mai multor atacuri desfasurate de militantii ISIS in ultimii ani.

Sursa: