O femeie din Marea Britanie a murit la cateva minute dupa ce a iesit prima oara din casa dupa 9 luni, lovita de un camion, relateaza editia online a cotidianului britanic Mirror.

Sarah Lewis, in varsta de 62 de ani, era preocupata sa-si scoata masca din geanta cand a traversat strada in fata casei, fara sa se uite. In acel moment, un camion a dat cu spatele si a lovit-o in plin. 

Femeia a fost doborata si ucisa pe loc tocmai cand si-a parasit casa pentru prima data, dupa ce statuse inchisa timp de noua luni in timpul pandemiei, ca sa se protejeze de coronavirus. Ea a ramas blocata sub vehicul si a fost declarata moarta la fata locului, dupa ce a fost eliberata de sub roti. 

Anchetatorii au aflat ulterior ca Sarah a fost clasificata ca fiind vulnerabila din punct de vedere clinic in timpul pandemiei de Covid si a petrecut noua luni acasa. Pe 16 noiembrie anul trecut, ea si-a parasit casa pentru prima data, pentru a-si duce masina intr-un service din Weymouth, Dorset, pentru inspectia tehnica. 

Soferul de camion Karl Stanton a spus ca a oprit radioul, s-a uitat in oglinzi, apoi pe drum in stanga si in dreapta, dar nu a vazut-o pe doamna Lewis. El a spus ca a fost fortat sa mearga in marsarier deoarece pe strada din Lynch Lane, Weymouth, erau prea multe masini parcate. 

Procurorul Leanne Steedman a declarat ca din filmarile camerelor de supraveghere se observa ca doamna Lewis parea sa se afle „intr-o lume proprie”, in timp ce tragea de masca incurcata in geanta.
 

Un investigator specializat in accidente de circulatie, Kelvin Edge, a spus si el ca femeia a fost neatenta si a intrat in ceea ce se cheama unghiul mort al soferului, unde acesta nu avea cum sa o vada. Edge a mai adaugat ca soferul a avut prea putine optiuni si a fost obligat sa faca manevra de mers cu spatele.

Sursa: