O femeie a nascut prematur, cu aproape opt saptamani mai devreme, iar totul s-a petrecut in aer, la 9000 metri altitudine.
Pasagerii unei curse China Airlines au avut parte de o surpriza in timpul zborului. Una dintre pasagere, o femeie de origine thailandeza, a nascut prematur, in timpul cursei aeriene. Cursa mergea din Bali catre Los Angeles, dar pilotul a fost nevoit sa aterizeze de urgenta pe aeroportul din Alaska, pentru ca femeia sa poata ajunge la spital.
Aceasta a intrat in travaliu cu cateva ore inainte de aterizare, iar cu 30 de minute inainte a si adus copilul pe lume. Intreg echipajul, dar si pasagerii, printre care si un doctor, au fost cei care au ajutat-o sa aduca bebelusul pe lume. La final, toti au aplaudat curajul femeii si puterea de care a dat dovada. Unul dintre pasageri a si filmat momentul. Conform Daily Mail, atat mama cat si bebelusul se afla in stare stabila. Insa, ramane de stabilit ce nationalitate va primi copilul, intrucat s-a nascut intr-un avion chinezesc, deasupra teritoriului american.
Motivul incredibil pentru care o femeie a incercat sa urce in avion cu un cutit ascuns in par. Cum a fost prinsa Metoda prin care puteti sa urcati in avion cu bauturi aduse de acasa. Nu functioneaza decat in sezonul rece O aviatoare inconjoara lumea la bordul unui avion vechi de 70 de ani. Ce a patit cand a ajuns in Romania


