O tanara care a incercat sa-si faca un selfie intr-o galerie de arta a doborat un perete fals pe care se aflau opere de Salvador Dali si Francisco Goya, producandu-le stricaciuni, relateaza CNN.

Incidentul s-a petrecut într-o galerie de arta din Ekaterinburg Rusia, pe 27 octombrie, iar Ministerul rus de Interne a publicat pe 2 noiembrie imagini surprinse de camerele de supraveghere.

Filmarea arata cum 3 persoane admirau lucrarile în galerie când o structura pe care se aflau cele doua opere de arta a cazut. În spatele structurii se vede o persoana. Autoritaţile ruse au identificat 3 femei. Una dintre ele a darâmat din greşeala structura în timp ce facea un selfie cu lucrarile de arta în spate. Femeile venisera la galerie ca turiste din Celeabinsk.

Lucrarea lui Goya s-a ales cu sticla şi rama sparte în timp ce cea a lui Salvador Dali a fost mai afectata, pe lânga sticla şi rama având de suferit inclusiv lucrarea.

Potrivit autoritaţilor ruse, nu a fost deschis un proces în cazul femeilor.