O femeie condamnata pentru ca si-ar fi ucis cei patru copii a fost eliberata din inchisoare dupa 20 de ani. O ancheta recenta a oamenilor de stiinta a stabilit ca toti copiii ar fi murit din cauza unor mutatii genetice. Cazul femeii de 55 de ani este considerat a fi una dintre cele mai mari erori judiciare din Australia.
Kathleen Folbigg, catalogata candva drept „cea mai odioasa criminala in serie din Australia” a fost gratiata dupa ce noi dovezi au sugerat ca nu si-a ucis cei patru copii.
„Sunt extrem de umilita si extrem de recunoscatoare pentru ca a fost gratiata si eliberata din inchisoare.”
Femeia de 55 de ani a fost condamnata in urma cu doua decenii pentru uciderea lui Patrick, Sarah si Laurei si uciderea din culpa a lui Caleb la varste cuprinse intre 19 zile si 19 luni. Folbigg, care si-a sustinut mereu nevinovatia, a fost condamnata la 25 de ani de inchisoare pentru moartea celor patru copii, iar procurorii au sustinut ca mama lor i-a sufocat.
Kathleen FOLBIGG, FEMEIA ELIBERATA: „Recunostinta mea vesnica se indreapta catre prietenii si familia mea, in special catre Tracy si toata familia ei, si nu as fi supravietuit intregii incercari fara ei.”
Vorbind public pentru prima data ca femeie libera, Kathleen si-a exprimat recunostinta, spunand ca eliberarea ei a fost o victorie pentru stiinta si adevar.
Kathleen FOLBIGG, FEMEIA ELIBERATA: „Astazi este o victorie pentru stiinta, si mai ales pentru adevar, si in ultimii 20 de ani am fost in inchisoare, m-am gandit mereu si mereu ma voi gandi la copiii mei, ma voi intrista pentru copiii mei si mi-a fost dor de ei si i-am iubit teribil.”
Gratierea vine dupa o campanie de ani de zile pentru eliberarea lui Kathleen Folbigg, declansata atunci cand o echipa de imunologi a descoperit ca fiicele ei aveau o mutatie genetica ce poate provoca moarte cardiaca subita. De asemenea, au fost descoperite dovezi ca fiii lui Folbigg aveau si o mutatie genetica legata de epilepsie. Gratierea neconditionata ii permite lui Folbigg sa devina libera, dar nu ii anuleaza condamnarile.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

