O femeie in varsta de 31 de ani din Belarus a murit dupa ce a fost fugarita de un urs intr-o padure din nordul Slovaciei, au anuntat autoritatile, potrivit digi24.ro.
Serviciul slovac de salvare montana a anuntat ca trupul neinsufletit al femeii a fost recuperat vineri seara din padurea din Muntii Tatra, din Slovacia.
Femeia se plimba impreuna cu un barbat atunci cand au fost atacati de un urs, scrie News.ro. Potrivit barbatului, el si femeia au fugit in directii diferite. Zona are paduri dese si rape.
Autoritatile slovace au precizat ca cei doi se plimbau in Valea Demanovska atunci cand au ajuns sa fie fugariti de urs.
Cadavrul femeii a fost descoperit de un caine de cautare la scurt timp dupa ce insotitorul ei a plecat dupa ajutor.
Ursul se afla inca in apropiere si a fost speriat de catre Serviciul de salvare montana cu focuri de avertisment trase cu o arma.
Inca nu este clar cum a murit femeia - daca a cazut sau a fost ucisa de urs.
In ultimii ani au avut loc o serie de atacuri ale ursilor, inclusiv un atac fatal in 2021, despre care se spune ca a fost primul atac in Slovacia dupa un secol.
Ursii sunt raspanditi in Muntii Carpati, din Romania, prin vestul Ucrainei, pana in Slovacia si Polonia.
Ministerul Mediului a declarat ca, impreuna cu Romania, va prezenta o propunere la urmatorul Consiliu al ministrilor mediului din UE pentru reclasificarea ursilor pe lista speciilor protejate, deoarece numarul lor arata ca nu mai sunt pe cale de disparitie si pot fi sacrificati selectiv.
Cu toate acestea, cercetatorii spun ca nu a existat nicio explozie in populatia de ursi estimata in Slovacia, care, potrivit acestora, ramane stabila, la aproximativ 1.275 de exemplare.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


