O femeie de 44 de ani a fost arestata dupa ce si-a injunghiat copilul si apoi a pus trupul acestuia pe banda de produse de la un supermarket, din Italia, in timp ce striga dupa ajutor.
Copilul, identificat ca Alex Juhasz, avea noua rani produse prin injunghiere in diverse zone de pe corp, cele mai multe fiind in zona pieptului si a gatului, conform Daily Star.
Copilul a fost declarat mort, iar Katalin Erzsebet Bradacs, in varsta de 44 de ani, din Ungaria, a fost arestata, politia gasind in geanta sa un cutit.
Tricoul plin de sange al copilului si puloverul femeii, tot cu sange, au fost gasite mai tarziu intr-o cladire dezafectata, aflata in apropierea supermarketului.
Conform imaginilor de pe camerele de supraveghere nu mai era nimeni in zona in afara de femeie si de copilul sau, dar crima propriu zisa nu a fost surprinsa de camerele de supraveghere.
Anchetatorii cred ca este vorba despre o posibila razbunare pe tatal copilului de care femeia, fosta actrita porno, se despartise de curand si cu care se lupta asupra custodiei.
Tatal, care traieste in prezent in Ungaria, a alertat autoritatile dupa ce a primit prin WhatsApp o fotografie cu fiul sau aflat pe moarte. Se pare ca femeia a trimis imaginea inainte de a fugi cu fiul sau in supermarket pentru a cere ajutor.
Femeia neaga ca si-ar fi ucis fiul.
Norbert Juhasz, tatal copilului decedat, a spus ca femeia a fugit in Italia, impreuna cu copilul, luna trecuta, dupa ce o instanta din Ungaria i-a acordat custodia tanarului.
Sursa: Stirileprotv.ro


