Aproape o tragedie a fost pe cale sa se petreaca in Villafranca Tirrena, un municipiu din provincia Messina, Italia, intr-un moment de mare bucurie pentru o tanara familie. Duminica, cu ocazia botezului unui copil, s-a descoperit ca apa din cristelnita era amestecata cu un dezinfectant extrem de puternic, relateaza site-ul televiziunii de stiri Tgcom24, scrie libertatea.ro

Nasul copilului, unchiul, a intrat in contact cu ceea ce se credea a fi apa sfintita. Imediat dupa aceea insa a simtit o arsura puternica pe maini si l-a oprit la timp pe preot. Lichidul s-a dovedit a fi un dezinfectant potential daunator si arzator, folosit ca solvent pentru curatarea camerelor. 

Doar cateva picaturi au atins-o pe micuta de opt luni, care a fost dusa imediat la spital, si, din fericire, nu a suferit rani grave. Politia investigheaza acum cazul.

Dupa cum a raportat La Gazzetta del Sud, ar fi fost vorba despre o greseala, astfel ca ipoteza ca ar fi fost vorba despre un gest intentionat a fost exclusa momentan.

Se pare ca un baiat de altar a gasit o sticla aproape goala in baie, doar cativa centimetri de lichid limpede. Crezand ca este apa sfintita, baiatul a umplut-o si apoi a dus-o la cristelnita. O neglijenta care s-ar fi putut termina cu o tragedie. Copila este bine, iar parintii au decis sa nu depuna plangere.