Politia din Sevilla a arestat trei romani pentru ca au pus la cale vanzarea unei minore, in scopul unei casatorii aranjate. Persoanele arestate sunt mama fetei si parintii baiatului cu care urma sa se casatoreasca, de asemenea, minor.

Cele doua familii convenisera sa incheie „tranzactia” in schimbul sumei de 3.000 de euro, potrivit El Mundo.

Garda Civila a fost alarmata de profesoara fetei, care, la randul ei, a aflat de la minora ca urma sa fie vanduta pentru 3.000 de euro, apoi obligata sa se casatoreasca.

Cand a aflat ce planuri are pentru ea propria mama, disperata, minora, a carei varsta nu a fost precizata, si-a contactat profesoara pe Messenger si i-a cerut ajutorul, pentru ca nu stia cum sa procedeze.

Fata a continuat sa schimbe mesaje cu profesoara, iar intre timp Garda Civila a inceput operatiunea prin care minora urma sa fie extrasa din familie. Astfel, ea a fost indrumata sa iasa din casa dimineata devreme, in jurul orei 4:00, iar in fata cladirii a fost asteptata de serviciile sociale.

Potrivit presei spaniole, la data la care a fost luata in grija statului, minora fusese deja obligata sa se mute in casa „socrilor” ei.

Mama fetei si parintii baiatului cu care urma sa se casatoreasca sunt toti romani si au fost arestati preventiv.

Sursa: