De un inceput de saptamana nu tocmai bun au avut parte locuitorii din Magadan, Rusia. O furtuna puternica a acoperit orasul cu zapada, dandu-le batai mari de cap celor care vroiau sa ajunga astazi la munca. Zeci de masini au ramas blocate in trafic. Mai multe scoli au fost inchise, iar zborurile au fost anulate.
A nins abundent toata noaptea in regiunea Magadan din Federatia Rusa, iar echpajele de deszapezire nu au reusit sa faca fata dezastrului lasat in urma de furtuna. Zeci de masini au ramas blocate in nameti, iar fara ajutorul unei lopeti, unii soferi nu au putut sa se urneasca din loc.
“Vedeti mormanul de zapada. Statea o masina si vroia sa treaca pe aici, asa ca am luat-o la dreapta ca sa o las sa treaca si am ramas blocat.”
Nu le-a fost usor nici celor care au mers pe jos. Cu greu oamenii si-au croit drum prin nametii care ajungeau pana mai sus de genunchi. Din cauza furtunii, mai multe scoli au fost inchise. Pe o autostrada din regiune a fost sistata circulatia, iar toate zborurile au fost amanate.
Localnicii au fost avertizati sa nu iasa din case decat in cazul unei urgente. Sambata trecuta, in orasul Vladivostok, din cauza ninsorilor s-au produs peste 300 de accidente rutiere, soldate cu cel putin 10 raniti. Orasul a fost paralizat complet, pe drum formandu-se ambuteiaje kilometrice.

