O icoana, care pana mai ieri a stat pe peretele din bucataria unei batrane din Franta, a fost vanduta la licitatie cu 39 de milioane de dolari. Lucrarea a fost realizata acum cateva sute de ani de un pictor din Italia si reprezinta rastignirea lui Hristos.

Publicat:28.10.2019, 15:35

39 de milioane de dolari pentru icoana cu denumirea „Hristos Umilit” - atat a scos din buzunar colectionarul care a dorit sa-si pastreze anonimatul. Lucrarea este realizata din lemn de plop si fundal din aur.

"- Aceasta pictura pe care o vedeti, a artistului Cenni di Pepo, intrece orice limita, cu un fundal din aur."

Inainte de a fi scoasa la licitatie, capodopera atarna pe un perete din bucataria unei batrane din Franta. Intr-o zi, femeia a dus-o la expertiza, de unde a aflat ca icoana costa cat o avere. Lucrarea dateaza din anii 1280 si a fost realizata de pictorul italian, Cenni di Pepo. Initial, icoana a fost estimata la 6 milioane de euro, iar ulterior pretul a crescut, fiind analizata de mai multi experti. Cenni di Pepo a devenit cunoscut pentru picturile sale de la sfarsitul secolului 13.