O imbratisare care valoreaza cat o viata. Doi batrani din Lombardia, regiunea italiana cea mai afectata de pandemie, s-au tinut de mana din nou dupa mai bine de un an. Desi au trait impreuna peste jumatate de secol. A fost posibil dupa ce barbatul, aflat intr-un azil de batrani, a fost vaccinat impotriva Covid-19.
Dupa luni de interdictii, restrictii si lungi asteptari Tami si Franca s-au tinut de mana si s-au imbratisat. Au luat pranzul in aer liber si au petrecut o zi printre lacrimi de bucurie. A fost posibil, dupa ce barbatul de 82 de ani, aflat intr-un azil de batrani, a primit a doua doza de vaccin impotriva Covid-19. Tami nu poate merge si are deficiente cognitive si probleme cardiace. Acum mai bine de un an, sotia sa a fost operata pentru a-i fi indepartata o tumoare maligna, iar dupa asta nu a mai putut avea grija de sotul ei. Asa ca acesta a ajuns intr-un azil de batrani - chiar inainte de inceperea primei carantine. Apoi Tami si Franca s-au putut vedea doar printr-o fereastra din plastic.
"Este Franca mea?
-E Franca ta.
-Franca, dragostea mea!
-E dragostea ta, da! Tine mana!”
Cadourile au fost predate reciproc infasurate si dezinfectate. Chiar si florile pe care Mario i le-a dat sotiei sale au fost pulverizate.
”E o sarbatoare imensa. Nu ne-am asteptat. Sunt atat de multumita.”
Vaccinurile sunt o raza de speranta nu numai pentru acest cuplu, ci si pentru toti varstnicii. Multi insa nu au supravetuit pandemiei. Anul trecut, Italia, prima tara europeana puternic lovita de pandemie, a inregistrat cel mai mare numar de decese dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Peste 100 de mii de oameni au murit de Covid, insa multe decese nu au fost raportate, mai ales cele din aziluri. Populatia Italiei s-a redus cu circa 384 de mii de persoane in 2020 comparativ cu 2019, de parca ar fi disparut un oras de marimea Florentei.

