Loteria din statul american Iowa a publicat accidental numerele castigatoare gresite pentru extragerea Powerball de luni, iar unii participanti au crezut ca au castigat premii de sute de dolari, relateaza Business Insider. Pana la urma, au putut pastra castigurile, scrie digi24.ro.
Greseala a fost rezultatul unei „erori umane”, a precizat loteria, care a anuntat ca si cei care au avut numerele date in mod gresit drept castigatoare isi vor putea pastra premiile.
Premiile la extragerea Powerball castigate cu numere incorecte variaza de la 4 dolari pana la 200 de dolari.
Loteria statului american nu a precizat cate dintre cele aproape 4.000 de bilete castigatoaare de la extragerea de luni au fost rezultatul publicarii numerelor gresite.
Numerele incorecte au fost publicate la aproximativ 12.30 a.m., ora locala, si au ramas pe site pana la aproximativ 7.30 a.m., la scurt timp dupa ce angajatii au observat eroarea.
Conform procedurilor loteriei, doua persoane din locatii diferite introduc in acelasi timp rezultatele de la extragere, inainte ca acestea sa fie inregistrate oficial in sistemul de jocuri de noroc care leaga toate terminalele si automatele loteriei din intregul stat.
In timpul procesului, unele numere au fost „introduse gresit”, se arata in comunicatul loteriei.


