Europa, una dintre cele 95 de luni ale planetei Jupiter, produce 1000 de tone de oxigen la fiecare 24 de ore, a anuntat luni un laborator NASA, informeaza CBS. Cu toate acestea, cantitatea este sub asteptarile oamenilor de stiinta, iar suprafata prezinta si alte provocari.

Un milion de oameni ar putea respira zilnic avand in vedere aceasta cantitate de oxigen, insa ea este mult mai mica decat cea la care se asteptau oamenii de stiinta. Cantitatea de oxigen ar putea reprezenta un indiciu despre oceanul subteran de pe Europa, care, potrivit specialistilor, ar putea avea de doua ori mai multa apa decat toate oceanele de pe Pamant la un loc.

Europa este a 6-a cea mai apropiata luna de Jupiter, este putin mai mica decat luna Pamantului si se estimeaza ca are o manta din roci si un nucleu din metale grele, la fel ca planeta noastra.

Informatiile, publicate luni in jurnalul Nature Astronomy, arata ca Europa produce aproximativ 12 kilograme de oxigen pe secunda. Anterior, cercetatorii estimau ca luna ar putea produce 900 de kilograme de oxigen pe secunda.

Cele mai noi estimari au fost facute pe baza cantitatii de hidrogen eliberata la suprafata lunii Europa. Datele au fost colectate de sonda NASA Juno, care s-a aflat in apropierea lunii Europa in 2022.

Desi planeta are oxigen, nu inseamna ca este neaparat un loc sigur pentru viata umana si nu doar din cauza lipsei aerului.

"Problema explorarii umane pe Europa este foarte complexa", a declarat James Szalay de la Universitatea Princeton, autorul principal al studiului. "Radiatiile sunt extrem de puternice pe Europa si estimarile arata ca un astronaut in costum spatial nu ar putea supravietui mai mult de o zi pe suprafata ei. Deci probabil ar avea probleme mai mari decat oxigenul in acest mediu", spune Szalay.

Sonda spatiala Juno, lansata de NASA in 2011, studiaza planeta Jupiter din 2016. "Determinarea cantitatii de apa, deci oxigen, de pe acest urias gazos este importanta nu doar pentru a intelege cum s-a format planeta, dar si cum elemente grele s-au deplasat prin sistemul solar", potrivit misiunii Juno. "Aceste elemente grele sunt cruciale pentru existenta planetelor precum Pamantul si a vietii".

NASA planuieste sa lanseze sonda Europa Clipper pe 10 octombrie 2024, pentru a "studia in detaliu luna Europa si sa afle daca ar putea gazdui conditii potrivite pentru viata".

Agentia spatiala americana sustine ca Europa "ar putea fi cel mai promitator loc din sistemul nostru solar pentru a gasi un mediu actual potrivit pentru anumite forme de viata, in afara planetei Pamantul".

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.