O luna de aventuri si rasturnari de situatie pentru un tanar din Moldova care s-a pornit tocmai in Peru. A plecat la sfarsit de februarie ca sa-si trateze o problema de iubire la un shaman de acolo, dar s-a pomenit blocat in carantina. Noroc ca un batran l-a cazat acasa in aceasta perioada. Intr-un final a ajuns in Franta unde este din nou blocat. Acum traieste in aeroportul din Paris si spera ca joi va ajunge inapoi acasa. 

Nicu Lozovanu este stomatolog la Nisporeni. La sfarsit de februarie acesta a mers in Peru la un training organizat de un shaman. Nu mai putea renunta la calatorie, spune el pentru pentru ca avea totul rezervat si achitat.   

"Am plecat in Peru la un workshop si pentru a vedea toata tara. Din dragoste. "

Dar in loc sa-si solutioneze problemele legate de iubire, s-a pomenit blocat in carantina, intre alte necazuri. 

"Am realizat ca-s singur-singur, pe un continent strain, nu cunosc limba nu am internet nimic.

Cum am obtinut internet stiam unde ma aflu, aveam traducator, deja ma descurcam mult mai usor."

Munti, temple, Machu Pichu au fost doar cateva atractii din lista lui Nicu, pe care, din cauza pandemiei asa si nu le-a mai vizitat. Tanarul, insa, si-a recuperat in mare parte banii cheltuiti pe zboruri si rezervarile facute. Ramas blocat in Peru nu i-a ramas decat sa-si caute o gazda si sa se incarce cu putere si rabdare. 

"Sunt genul de pensionari care vor sa mai aiba pe cineva in casa, sa mai vorbeasca, un suflet tanar, un copil. Au avut grija sa sun la ambasada."

Acolo, regulile pe timp de carantina sunt severe, povesteste Nicu. Autoritatile nu le permit cetatenilor sa iasa din casa fara masca, iar daca sunt vazuti pe strada, politistii ii iau la ochi. 

"Din cate am inteles puneau si in izolator pe o zi doua pe cei care nu respectau regimul de carantina."

Dupa o luna de izolare in casa si apeluri la diferite ambasade, a vazut lumina de la capatul tunelului. 

"Un zbor de 12 ore, am ajuns la Paris la ora 9. Din cauza ca nu am viza, nu pot intra pe teritoriul Frantei, in aeroport sunt cateva zone care sunt teritoriul Frantei si zone de tranzit."

Dupa traiul de cosmar din Peru, Nicu spune ca pe aeroportul din Paris s-a simtit de parca ar fi aterizat in rai. 

"Aeroportul e super nice, au jocuri din alea vechi cu jeton.

"Aici deja sunt magazne, sandwish-uri este bere! Ah, nu am baut alcool de o luna si ceva, ah!"

Daca la capitolul mancare nu are probleme, in privinta somnului e cam dificil.

"Este aici o zona de relaxare ceva de genu, sunt niste fotolii. Cred ca in fiecare zi o sa incerc in fiecare zi cate unul sa vad care imi place!"

Daca totul va decurge conform planului, joi, aventurile lui Nicu vor lua sfarsit. Acesta se va imbarca intr-o cursa charter si va veni acasa.