O misterioasa unda radio din spatiu ii captiveaza, recent, pe astronomii aflati in cautarea semnelor existentei vietii extraterestre. Unda radio pare ca vine din directia sistemului Proxima Centauri, steaua cea mai apropiata de Sistemul Solar.

Unda radio a fost captata in timpul a 30 de ore de observatii ale telescopului Parkes din Australia, in timpul lunilor aprilie si mai ale anului trecut, conform The Guardian. Analiza acestora este in desfasurare de ceva vreme, insa cercetatorii inca nu au putut identifica daca el vine de la un emitator terestru, precum un echipament de la sol sau un satelit in trecere.

Astronomii care lucreaza in cadrul proiectului „Breakthrough Listen” se ocupa constant de ascultarea sunetelor din spatiu, dar pana acum, toate undele radio pe care le-au captat au putut fi atribuite unor surse terestre. Nu si de aceasta data, insa.

Acest ultim semnal ar putea avea si el ca origine o sursa obisnuita de pe Pamant, insa fasciculul ingust cu o frecventa de aproximativ 980 mhz, pare sa fie consistent cu miscarea unei planete indepartate, fapt ce face si mai interesant acest misterios fenomen. In urma descoperirilor, cercetatorii pregatesc un articol stiintific in care isi detaliaza concluziile initiale.

Unda radio venita din directia stelei Proxima Centauri, o pitica rosie la distanta de 4,2 ani lumina de pamant, nu a mai fost detectata de la prima sa observare, conform cercetatorilor – „este vorba de un prim candidat serios de la semnalul Wow!”, a declarat un cercetator care a cerut sa ramana anonim.

Semnalul „Wow!” de care vorbeste astronomul a fost un fascicul scurt de unde radio detectat de observatorul Big Ear Radio din Ohio in 1977. Acest semnal, extrem de neobisnuit, a provocat atunci un val de entuziasm printre cercetatori. Jerry Ehman, astronomul care a observat primele date a scris „Wow!” langa observatiile sale initiale, iar de aici a venit si numele semnalului.

Ce este programul Breakthrough Listen si ce spera cercetatorii se gaseasca

Lansat in 2015 de catre Yuri Milner, un investitor in tehnologie si stiinta din Silicon Valley, proiectul Breakthrough Listen are ca scop „ascultarea” undelor radio din spatiu care ar putea sa vina dinspre milioanele de stele din apropierea Pamantului, in speranta ca ar putea detecta transmisiuni ratacite sau intentionate din partea vreunei civilizatii extraterestre.

La evenimentul de deschidere al proiectului, regretatul Stephen Hawking spunea ca „omenirea are o nevoie adanc inradacinata de a explora, de a invata, de a sti. Se intampla, de asemenea, sa fim si creaturi sociale. Este important pentru noi sa stim daca suntem singuri in intuneric”.

Provocarea pentru astronomii implicati in Breakthrough Listen si altii devotati incercarii de a gasi viata inteligenta in spatiu este aceea de a gasi potentiale asa-zise „tehnosemnaturi” printre numeroasele unde radio cu care este bombardat Pamantul in fiecare zi de echipamentul uman.

Proxima Centauri si sansele de a gasi viata extraterestra in sistemul stelar cel mai apropiat de Pamant

Desi nu poate fi observata cu ochiul liber, Proxima Centauri este riguros cercetata de astronomi. Cel putin doua planete orbiteaza mica stea – una dintre ele este un gigant gazos, asemanator planetelor Jupiter, Saturn, Uranus sau Neptun, iar a doua se presupune ca ar fi o planeta telurica, cu scoarta solida, in jur de 17% mai mare decat Pamantul.

Cunoscuta drept Proxima b, planeta din sistemul Proxima Centauri isi incheie miscarea de revolutie o data la 11 zile terestre si se afla in asa-zisa „zona habitabila” unde temperaturile sunt adecvate pentru formarea apei lichide.

Acest lucru nu inseamna, insa, ca Proxima b are apa lichida pe suprafata ei, iar in ciuda pozitiei bune pe care o are, ea ar putea avea, totusi, un climat ostil vietii. In 2017, cercetatori de la NASA au concluzionat, folosind un model virtual, ca daca Proxima b ar fi avut o atmosfera similara celei de pe Pamant, ea ar fi fost dezintegrata de radiatia intensa si de furtunile solare pe care le dezlantuie steaua in jurul careia orbiteaza. Astfel, planeta veche de 4 miliarde de ani si-ar fi putut pierde intreaga atmosfera intr-o perioada de 100 de milioane de ani.

Insa aceasta nu este singura problema a Proxima b. Planeta este mult prea aproape de steaua ei, iar gravitatia acesteia ii tine miscarea de rotatie in sincron cu cea de revolutie, acelasi fenomen fiind observabil si in ce priveste Luna. Acest lucru inseamna ca o fata a planetei este luminata constant de stea, in timp ce cealalta se afla in intuneric constant – „E greu de crezut ca poti avea un sistem climatic stabil si tot ce este necesar pentru formarea vietii de la bacterii si pana la forme inteligente de viata intr-un asemenea sistem”, a concluzionat Lewis Dartnell, profesor astrobiolog la Universitatea din Westminster.

Sursa: