In vara anului 1495, vasul „Gribshunden” naviga pe Marea Baltica, intre Copenhaga si orasul Kalmar din Suedia, avandu-l la bord pe insusi regele Hans al Danemarcei, dar si o pretioasa incarcatura pe care monarhul voia sa i-o ofere lui Sten Sture cel Batran, pe atunci regentul Suediei. Suveranul voia sa impresioneze si sa revendice tronul Suediei. Doar ca nava nu a mai ajuns niciodata la destinatie. Cand se afla in largul coastelor orasului Ronneby, un incendiu a provocat naufragierea sa.
In acea noapte, regele nu se afla la bord, dar din flacari n-au scapat nici echipajul, nici incarcatura.
Asa se face ca epava zace pe fundul Marii Baltice de cinci secole, la zece metri adancime. Gasita in anii 1970, i-a incantat pe cercetatori pentru ca se afla intr-o excelenta stare de conservare gratie conditiilor unice din Marea Baltica: o concentratie mica de oxigen, salinitatea redusa a apelor si absenta unor organisme care sa atace lemnul. Toate acestea au permis epavei sa traveseze secolele si sa ofere multe informatii. Este considerata una dintre cele mai bine conservate epave ale lumii.
Dar inca nu si-a dezvaluit toate secretele. O explorare recenta a ei a permis descoperirea unui adevarat tezaur pe care regele Hans al Danemarcei voia sa-l ofere regatului Suediei, potrivit unui studiu publicat in Journal of Archaeological Science: Reports.
Cercetatorii au gasit inclusiv resturile unui sturion atlantic de doi metri, unul dintre cadourile pe care regele Hans al Danemarcei voia sa le aduca suedezilor. Ramasitele se aflau intr-un butoi de lemn, iar analizele morfologice si genetice au aratat ca era vorba despre Acipenser oxyrinchus, o specie de apa dulce aflata pe cale de disparitie. In epoca medievala, sturionul era un peste foarte cautat in special pentru icrele sale, dar si pentru piele. Sturionul din rezerva regelui era insa un instrument de propaganda, ca de altfel intreaga nava, explica Brendan P. Foley, arheologul care a coordonat misiunea de explorare. Tot ce se gasea pe acest vas servea unei functii politice, spune cercetatorul.
Pentru a continua sa patrunda secretele purtate de „Gribshunden”, in anii care urmeaza sunt prevazute si alte explorari submarine si studii stiintifice. Precedentele au permis deja sa fie scoase numeroase artefacte, inclusiv canoe, lanturi, arbalete, precum si o figurina de lemn reprezentand o creatura mitica asemanatoare unui crocodil care devoreaza o fiinta umana.


