Cel puţin nouă persoane au murit în urma prăbuşirii unui imobil în Tripoli (nordul Libanului), potrivit unui nou bilanţ făcut public, în timp ce căutările continuă, relatează Agenţia France-Presse, scrie știrileprotv.ro
Este a doua catastrofă de acest gen în câteva săptămâni în Tripoli, oraş în care numeroase clădiri sunt încă considerate periculoase după un puternic cutremur care a lovit regiunea în februarie 2023.
22 de persoane în interior
Clădirea veche se afla în cartierul sărac Bab al-Tabbaneh, unde forţele de securitate au evacuat clădirile învecinate din precauţie, a informat Agenţia Naţională de Informaţii (ANI).
Şeful Apărării Civile, Imad Khreish, a declarat presei locale că nouă persoane au fost ucise în prăbuşirea de duminică şi că şase persoane salvate au fost duse la spital.
Clădirea era formată din două blocuri, fiecare cu şase apartamente, iar în momentul prăbuşirii se aflau aproximativ 22 de persoane în interior, a adăugat el.
În miezul nopţii, echipele de salvare lucrau printre dărâmăturile clădirii, în timp ce ambulanţele erau staţionate în apropiere, a constatat un jurnalist AFP.
„Neglijenţă”
„Declarăm Tripoli oraş sinistrat” din cauza nesiguranţei clădirilor sale, a anunţat primarul oraşului Tripoli, Abdel Hamid Karimeh.
Preşedintele libanez Joseph Aoun a solicitat mobilizarea tuturor serviciilor de urgenţă pentru a oferi, în special, „adăpost locuitorilor clădirii, precum şi celor din clădirile învecinate care au fost evacuate”, a indicat biroul său într-un comunicat.
Prim-ministrul Nawaf Salam a denunţat, la rândul său, într-un comunicat, o „catastrofă”, pe care a atribuit-o „lungilor ani de neglijenţă acumulată”.
La sfârşitul lunii ianuarie, un alt imobil din Tripoli s-a prăbuşit, provocând moartea mai multor persoane.
Numeroase clădiri în pericol
Libanul are numeroase clădiri în stare de degradare. Multe clădiri au fost construite ilegal, în special în timpul războiului civil din 1975-1990, iar unii proprietari au adăugat etaje la clădiri fără autorizaţie.
În 2024, organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International estima că „mii de persoane” locuiau încă în clădiri cu risc în Tripoli, la mai mult de un an după un puternic cutremur care a afectat în special Turcia şi Siria, potrivit News.ro.
Aceasta preciza că persistenta criză economică îi privează pe „locuitori de mijloacele necesare pentru a finanţa reparaţii sau o altă locuinţă” şi îndemna autorităţile să „evalueze de urgenţă siguranţa clădirilor din întreaga ţară”.

