O noua stare de urgenta a intrat in vigoare la nivel national in Cehia, la miezul noptii de duminica spre luni, informeaza dpa.
Guvernul premierului Andrej Babis a decis sa declare starea de urgenta din cauza "cresterii semnificative" a numarului de infectari cu noul coronavirus.
Executivul poate, in acest context, sa restrictioneze libertatea de intrunire a cetatenilor, iar instantele vor putea percepe amenzi mai mari pentru incalcarea liniilor directoare privind siguranta medicala.
Conditiile noii stari de urgenta din Cehia
Starea de urgenta a mai fost instituita de la mijlocul lunii martie pana la mijlocul lunii mai, insa de data aceasta frontierele Cehiei vor ramane deschise.
La evenimente si adunari publice, numarul maxim de participanti este de 10 in interior si 20 in aer liber.
Evenimentele sportive profesioniste vor avea loc fara spectatori.
Companiile, magazinele si restaurantele nu sunt afectate de aceste noi reglementari.
Un nou record al numarului de contaminari zilnice cu COVID-19 a fost atins vineri, cand s-au inregistrat 3.792 de cazuri.
Potrivit Centrului European de Prevenire si Control al Bolilor, o medie de 303.3 persoane la 100.000 de locuitori a fost infectata in Cehia in ultimele 14 zile. Spania este singura tara care o depaseste, cu o medie de 319.3 la suta de mii de locuitori.
Sursa: Digi24.ro


