Imagini dramatice surprinse, miercuri dimineata, in orasul Lodi din California. O politista a salvat un barbat de 66 de ani din fata trenului, dupa ce scaunul sau cu rotile a ramas blocat pe calea ferata.
Erika Urrea, o politista din cadrul Departamentului Lodi, patrula in apropierea caii ferate Union Pacific din Sacramento, California, cand a observat ca un barbat aflat in scaun cu rotile parea a fi blocat pe sine.
Fara sa stea pe ganduri, agenta a iesit rapid din masina si a alergat sa-l salveze pe barbat din calea trenului care se apropia cu viteza.
Pentru ca nu avea la dispozitie decat cateva secunde, politista l-a apucat pe barbat de brat si l-a tras din scaun.
Scena dramatica a fost filmata de bodycam-ul ofiterului.
Din fericire, omul a scapat cu viata.
S-a ales cu rani la picioare, fiind transportat de urgenta la spital.
Sursa: observatornews.ro


