Un raid al politiei finlandeze asupra unei insule detinuta de un milionar rus ar fi dus la descoperirea unui complex ce pare o baza militara secreta a Kremlinului.



Insula Sakkiluoto din largul Finlandei, proprietatea cetateanului rus Pavel Melnikov, a fost, la sfârsitul lunii septembrie, tina unui raid al politiei. Autoritatile finlandeze sustin ca ar fi vorba de o operatiune împotriva unei retele de spalare de bani si evaziune fiscala, dar proportiile interventiei politiei au ridicat rapid semne de întrebare, mai ales ca aspectul constructiilor de pe insula ducea cu gândul mai degraba la o baza militara.


400 de „mascati”, echipati cu veste antiglont au participat la interventia în forta . Insula a fost supravegheata de avioane si elicoptere în timpul raidului politiei,care au interzis survolul.

Câteva zile mai târziu, surse oficiale au afirmat însa pentru postul public din Finlanda ca nu s-ar fi descoperit „niciun risc pentru securitatea nationala”. Aceleasi surse au declarat însa si ca autoritatile au de verificat între 100 si 200 de terabyti de date.

Ulterior, premierul rus Dmitri Medvedev, aflat în vizita în Finlanda, a comentat scenariul potrivit caruia ar putea fi o vorba de o baza secreta, calificându-l drept “gândire paranoica” si “produsul unei minti bolnave”.

Cetateanul rus Pavel Melnikov detine prin firma sa, Airiston Helmi, proprietati în arhipelagulul Turku, în zone strategice, de unde pot fi controlate atât rutele navale, cât si retelele de comunicatii. Amploarea operatiunii politiei, dar si secretul care a înconjurat timp de ani zile afacerile lui Melnikov a dus imediat la speculatii privind posibilitatea ca de fapt insula sa fi fost pregatita pentru a adaposti o baza militara secreta a Kremlinului, scrie New York Times.

Un politician finlandez, fost membru al Parlamentului, sustine ca Rusia voiau sa contruiasca o baza de submarine. În ultimii ani, serviciul de informatii din aceasta tara, Supo, a tras mai multe semnale de alarma privind riscul ca alte state sa cumpere terenuri prin interpusi pentru ca ulterior sa le foloseasca ca baze militare sau pentru a afecta comunicatiile.

În urma acestor avertismente, guvernul de la Helsinki a anuntat ca vrea sa interzica cumpararea de catre cetateni straini a terenurilor aflate în apropierea bazelor armatei finlandeze – situatie în care se afla proprietatile lui Melnikov.

De altfel, nimeni nu stie precis cine este Melnikov, care pare sa existe doar în actele oficiale si are domiciliul în Ungaria, dar si cetatenie malteza, potrivit presei din Malta. Compania sa este controlata prin intermediul unor firme din paradisuri fiscale si, pe hârtie, are un director italian, care sustine ca a preluat postul „ca o favoare pentru un prieten rus”.

Airiston Helmi a investit în ultimul deceniu milioane de euro în Finlanda fara a raporta vreun profit semnificativ. În plus, instalatiile militare de pe insula Sakkiluoto – heliport, docuri, baraci, camuflaj, sisteme avansate de alarma - duc mai degraba cu gândul la o baza militara ascunsa, spun specialistii citati de New York Times. Oficial, însa, pâna la un anunt oficial privind rezultatul anchetei, autoritatile de la Helsinki mentin acuzatia de spalare de bani.

Sursa: New York Times