O statuie aurita a fostului presedinte Donald Trump facuta de colegii sai republicani a generat o serie de ironii pe retelele sociale. Multi internauti l-au comparat pe Trump cu vitelul de aur din  Vechiul Testament. Statuia il reprezinta pe Trump in papuci si pantaloni scurti colorati in steagul SUA.

Statuia il infatiseaza pe fostul lider de la Casa Alba purtand o jacheta, cravata rosie, pantaloni scurti cu modelul drapelului SUA si papuci. In ciuda incantarii celor aflati pe holurile conferintei anuale a conservatorilor din Orlando, Florida, internautii au ridiculizat momentul spunand ca el ilustreaza perfect ”obsesia toxica„ a conservatorilor pentru Trump. Statuia a atras imediat comparatii cu vitelul de aur din Vechiul Testament, pe care israelitii il construisera pentru a-l venera, in absenta lui Moise, urcat pe Muntele Sinai pentru a primi Cele Zece Porunci.  

Tommy  ZEGAN, AUTORUL SCULPTURII: ”Nu am facut asta pentru publicitate. Am facut asta pentru ca imi place ce fac si sper ca aceasta statuie va sfarsi in biblioteca lui Trump. Este mostenirea mea.”  

Trump este asteptat sa ia  cuvantul astazi, la Conferinta Conservatorilor din Florida, marcand astfel prima sa aparitie publica dupa incheierea mandatul si achitarea de catre Senat in cel de-al doilea proces de impeachment. Este asteptat ca Trump sa lanseze un nou atac impotriva presedintelui Joe Biden si chiar sa sugereze o eventuala candidatura la prezidentialele din 2024.