La numai sase luni dupa ce Sarah Everard a fost omorata, uciderea unei alte tinere care se plimba singura a zguduit din nou capitala britanica.

Sabina Nessa, de 28 de ani, ar fi fost ucisa cand se deplasa de la apartamentul ei la un bar din apropiere, unde urma sa se intalneasca cu o prietena, a anuntat joi Politia Metropolitana.

Politistii care efectueaza ancheta sustin ca ea plecase vineri, de la locuinta ei din Astell Road, in Greenwich, si se indrepta spre Cator Park, in drum spre barul The Depot din Pegler Square, Kidbrooke Village, cand a fost atacata.

Potrivit Politiei Metropolitane, trupul ei neinsufletit a fost gasit langa centrul comunitar OneSpace, de pe Kidbrooke Park Road, sambata.

„Sabina nu a ajuns la pub si se crede ca a fost ucisa in timp ce se plimba prin parc”, a precizat sursa citata.

O examinare post-mortem, efectuata luni, a fost neconcludenta.

„Calatoria Sabinei ar fi trebuit sa dureze ceva mai mult de cinci minute dar ea nu a ajuns niciodata la destinatie”, a declarat detectivul inspector Joe Garrity.

„Stim ca intreaga comunitate este pe buna dreptate socata de aceasta crima - cum suntem si noi - si folosim fiecare resursa disponibila pentru a gasi persoana responsabila”, a mai spus Garrity.

El a adaugat ca investigatia face progrese si a spus: „Credem ca exista si alte persoane care ar putea avea informatii care sa ne ajute”.

La randul sau, primarul Londrei, Sadiq Khan, a spus ca violenta impotriva femeilor este o „epidemie” nationala.

„Avem o epidemie cand vine vorba despre violenta impotriva femeilor si fetelor. Cred ca noi barbatii trebuie sa fim aliati cand abordam aceasta chestiune”, a spus Khan.

Sursa: