Chiar daca presedintelui ucrainean Volodmir Zelenski nu i s-a permis sa tina un discurs la marea finala de la Eurovision 2023, au fost artisti care au avut mesaje despre razboi, scrie hotnews.ro.

Reprezentanta Croatiei la Eurovision 2023, trupa de rock Let 3, una dintre cele mai exentrice aparitii de la Liverpool, a cantat „Mama SC”, o piesa antirazboi si o metafora pentru Federatia Rusa.

„Mama, ma duc sa ma joc / Mama, ma duc la razboi” au cantat baietii de la Let 3.

Intr-un interviu, trupa, formata din Damir Martinovic, Zoran Prodanovic, Ivan Bojcic, Drazen Baljak si Matej Zec, a declarat ca titlul melodiei este o referire la litera rusa Shcha.

Membrii trupei au spus ca melodia ii ironizeaza pe dictatori pentru ca sunt „copilarosi", si pun un accent deosebit pe Vladimir Putin si decizia sa de a invada Ucraina in 2022.

In melodie „Mama SC”, trupa face referire la un tractor de mai multe ori, acesta fiind menit sa il simbolizeze pe presedintele belarus Alexander Lukasenko.

Acesta a sprijinit invazia lui Putin in Ucraina, permitandu-i sa lanseze atacuri de pe teritoriul Belarusului, si i-a facut cadou un tractor la cea de-a 70-a aniversare lui Putin.

Croatii de la Let 3 au urcat pe scena imbracati in haine patate de sange si haine militare, ca mai apoi sa se dezbrace.

Membrii trupei au marsaluit pe scena purtand uniforme de soldat si au inceput sa scandeze, inainte de a se dezbraca in lenjerie intima si de a flutura rachete uriase.

Trupa e cunoscuta pentru gesturile indecente pe care le face in timpul concertelor.

Trupa si-a castigat o reputatie pentru spectacolele live controversate si uneori obscene. In tara natala a fost amendata dupa ce in timpul unui spectacol au ramas in fundul gol.

Pe parcursul carierei, membrii trupei Let 3 si-au exprimat sprijinul pentru drepturile femeilor si LGBT si au luat pozitie impotriva politicii conservatoare.

Ucraina la Eurovision 2023 

Si reprezentanta Ucrainei la Eurovision 2023 a avut o melodie despre ostilitatile care au loc in tara invadata de Rusia in 2022.

Piesa trupei ucrainene Tvorchi, Heart Of Steel, a fost inspirata de asediul de la Mariupol si de de apararea combinatului siderurgic Azovstal.

Rusii au bombardat orasul universitar Ternopil, orasul de de unde se trage duoul, fiind atacat de rachete rusesti chiar in momentul in care cei doi au urcat pe scena.

Cine a castigat Eurovision 2023
Suedia a castigat finala Eurovision 2023, care s-a desfasurat sambata seara, la Liverpool, in timp ce artista Loreen a obtinut 583 de puncte, cucerind acest trofeu pentru a doua oara in cariera ei.

Este a doua oara in istoria concursului cand un artist castiga marele premiu de doua ori.

Republica Moldova s-a clasat pe locul 18, in timp ce Ucraina s-a clasat pe locul 6.

Romania a fost eliminata in a doua semifinala.