Oamenii de stiinta exploreaza mai multe ipoteze care ar putea explica cele 18 rapoarte de cheaguri de sange in creier care au aparut in perioada de dupa administrarea vaccinului AstraZeneca, relateaza Reuters, citata de Mediafax.
Specialistii europeni au prezentat o teorie conform careia vaccinul declanseaza un anticorp in unele cazuri; altii incearca sa inteleaga daca respectivele cazuri nu sunt cumva legate de pilulele anticonceptionale.
Dar multi oameni de stiinta spun ca nu exista dovezi sigure si nu este clar daca sau de ce vaccinul AstraZeneca ar provoca o problema care nu apare in cazul altor vaccinuri.
Cele mai multe dintre cheagurile de sange rare au fost observate la femei si cele mai multe cazuri au fost raportate in Europa. Doua cazuri au fost raportate in India.
Agentia Europeana pentru Medicamente (EMA) a declarat ca o analiza preliminara sugereaza ca vaccinul nu este asociat cu o crestere a riscului general de formare a cheagurilor de sange. Dar nu a exclus o asociere cu cazuri rare de cheaguri de sange in vasele de sange din creier.
O ipoteza ar fi ca vaccinul ar putea declansa un raspuns imun, in care organismul produce anticorpi care ar putea duce la formarea de cheaguri de sange
Cercetatorii din Germania si Norvegia, unde au fost raportate unele dintre cazuri, au emis saptamana aceasta ipoteza ca vaccinul ar putea declansa un raspuns imun, in care organismul produce anticorpi care ar putea duce la formarea de cheaguri de sange.
Profesorul Paal Andre Holme de la Spitalul Universitar din Oslo, care a tratat trei lucratori din domeniul sanatatii cu cheaguri de sange severe dupa ce au fost vaccinati cu AstraZeneca, a declarat joi, intr-o conferinta de presa, ca „am facut descoperiri” care ar putea „explica progresia clinica a pacientilor nostri".
Holme a avertizat ca constatarile au fost preliminare. „Acesta este doar inceputul tuturor cercetarilor care se fac”, a spus el si nu a prezentat nicio informatie privind ipoteza sa.
O echipa de cercetatori germani de la Clinica Universitatii Greifswald a declarat vineri ca a ajuns la o concluzie similara. Daca s-a dovedit corect, ar putea exista o modalitate de tratare a afectiunii, au spus oamenii de stiinta.
Cercetatorii EMA au declarat joi ca efectueaza mai multe investigatii pentru a determina daca cheagurile de sange ar putea fi legate de vaccin sau apar intamplator. Ei au mentionat ca multe dintre evenimente au avut loc la femei mai tinere.
Vaccinul AstraZeneca a primit autorizatie de utilizare in 70 de tari, dar nu a fost inca aprobat in SUA
Cheagurile de sange pe creier, desi rare, au fost asociate cu sarcina si utilizarea contraceptivelor orale. „Acesta este unul dintre lucrurile pe care le vom investiga in continuare in viitorul apropiat”, a declarat Sabine Straus, presedinta comitetului de siguranta al EMA.
EMA intentioneaza, de asemenea, sa investigheze daca cei care au dezvoltat afectiunea au fost infectati anterior sau la momentul vaccinului cu COVID-19, care poate provoca cheaguri de sange.
Mai multi experti din SUA nu sustin ipoteza anticorpilor si au spus ca nivelul ridicat de publicitate al evenimentelor ar putea determina mai multi medici sa fie mai precauti si sa raporteze mai multe efecte decit ar face-o in mod normal, ceea ce ar face sa para ca acestea sunt legate de vaccin.
Vaccinul AstraZeneca a primit autorizatie de utilizare in 70 de tari, dar nu a fost inca aprobat in Statele Unite.


