Germania interzice de sambata vanzarea de obiecte de plastic de unica folosinta: farfurii, tacamuri, pahare sau betisoare de urechi. Prin aceasta masura, Germania aplica o directiva europeana destinata sa protejeze oceanele de poluare, transmite AFP.

Noua lege, votata in luna septembrie 2020 si care a intrat in vigoare sambata, interzice in mod special „betisoarele de urechi, tacamurile, farfuriile, paiele, betisoarele pentru amestecat, betele pentru baloane si paharele”.

In plus, anumite ambalaje din polistiren, utilizate drept recipiente pentru produse alimentare, sunt si ele vizitate de aceasta interdictie. De asemenea, proiectul de lege prevede de asemenea ca administratiile publice sa dea intaietate produselor fabricate din materiale reciclate la licitatiile pentru furnizarea de consumabile, informeaza Agerpres.

Directiva europeana privind materialele plastice de unica folosinta se bazeaza pe legislatia existenta a UE in materie de deseuri, dar o depaseste prin faptul ca stabileste norme mai stricte pentru acele tipuri de produse si de ambalaje care se afla printre primele zece articole poluante ca frecventa a aparitiei pe plajele europene.

Noile norme interzic utilizarea anumitor produse din plastic de unica folosinta pentru care exista alternative. In plus, sunt introduse masuri specifice de reducere a utilizarii produselor din plastic care sunt aruncate cel mai des in mod necorespunzator.

Produsele din plastic de unica folosinta sunt fabricate integral sau partial din materiale plastice si, de regula, sunt destinate a fi utilizate doar o data sau pentru o perioada scurta inainte sa fie aruncate. Unul dintre principalele obiective ale directive este reducerea cantitatii de deseuri de plastic generate.

Conform noilor norme, pana in 2021 vor fi interzise, printre produsele din plastic de unica folosinta, farfuriile, tacamurile, paiele, betele pentru baloane si betisoarele pentru urechi.

In 2020, din cauza crizei sanitare, productia mondiala de plastic a scazut cu 0,3% comparativ cu 2019, insa ceea ce este ingrijorator ca de la debutul erei industriale si pana in prezent au fost inregistrat doar trei scaderi.

Potrivit datelor comunicate luna trecuta de Asociatia Europeana a Producatorilor de Plastic, la nivelul intregii planete, „cu 367 milioane de tone de plastic produse in 2020, fata de 368 milioane de tone in 2019, a fost vorba de cea de a treia scadere mondiala inregistrata dupa razboi, dupa cea intervenita in 1973, in momentul primului soc petrolier, si cea din 2008, din cauza crizei financiare subprime”, a declarat directorul general de la PlasticsEurope, Eric Quenet.

Pe de alta parte, productia mondiala de deseuri din plastic ar putea creste cu 41% pana in 2030, iar cantitatea de deseuri prezenta in oceanele lumii ar putea sa se dubleze, pana la 300 milioane de tone, avertizeaza asociatia pentru protectia animalelor WWF.

Fenomenul poluarii globale cu plastic se indreapta spre „un punct critic ireversibil”, potrivit unui studiu publicat zilele trecute. Statele membre UE au convenit sa atinga un obiectiv de colectare de 90% pentru sticlele din plastic pana in 2029, iar sticlele din plastic vor trebui sa contina, pana in 2025, cel putin 25% material reciclat, iar pana in 2030 cel putin 30%.

Sursa: