De maine, bugetarii au zile libere. Anuntul a fost facut de Ion Chicu, dupa sedinta Comisiei Situatii Exceptionale.
Astfel, bugetarii vor sta acasa urmatoarele doua saptamani, de pe 7 pana pe 17 aprilie.
"Aceasta perioada poate fi extinsa pana la 28 aprilie, adica dupa Pastele Blajinilor. Totul depinde de situatia epidemiologica din tara. Decizia de astazi este bazata pe recomandarile medicilor", spune Ion Chicu.
Totodata, premierul a mentionat ca aceste zile vor fi recuperate dupa ridicarea starii de urgenta.
"Pentru o perioada oarecare vom reveni la regimul de munca in sase zile, asa cum au muncit cetatenii RM cu multi ani in urma", afirma Ion Chicu.
In decizia Comisiei este mentionat ca conducatorii institutiilor pot convoca la serviciu un numar foarte limitat de angajati, fara participarea carora activitatea tarii noastre ar fi in pericol.
"Este prevazut pastrarea salariului pentru perioada respectiva, dar aceasta perioada va fi recuperata ulterior", spune Ion Chicu.
De zile libere nu vor beneficia institutiile sanitare, autoritatile administrative din domeniul apararii nationale, ordinii publice si securitatii nationale, dar si institutiile de invatamant de toate nivelurile.
Premierul atentioneaza elevii si studentii ca procesul de studii la distanta continua.


