Sfarsitul pandemiei de COVID in Europa este un scenariu plauzibil odata cu aparitia variantei Omicron, potrivit directorului regional pentru Europa al Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Hans Kluge indeamna, totusi, la prudenta, din cauza capacitatii de adaptare pe care o are coronavirusul.

Varianta Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2, care ar putea infecta circa 60 la suta din populatia Europei pana in luna martie, a declansat o noua faza a pandemiei COVID-19 pe acest continent, dar ar putea sa-l apropie de deznodamantul ei, a declarat duminica directorul pentru Europa la Organizatiei Mondiale a Sanatatii, Hans Kluge. „Este plauzibil ca regiunea se apropie de un sfarsit al pandemiei”, a sustinut acesta intr-o declaratie acordata agentiei France-Presse, citata de Agerpres.

Expertul crede ca odata ce valul Omicron se va calma, vor exista cateva saptamani de imunitate generala, fie datorita vaccinului, fie trecerii prin boala.

Hans Kluge atrage insa atentia ca nu ne aflam inca in perioada endemica a COVID. „Endemic inseamna (...) ca putem previziona ce se va intampla; or, acest virus ne-a surprins nu doar o data. Trebuie, asadar, sa fim foarte prudenti”, a avertizat responsabilul OMS.

Varianta Omicron a coronavirusului, mai contagioasa decat Delta, este in prezent dominanta la nivel european, dar nu a inlocuit-o complet pe aceasta din urma, care continua sa se raspandeasca in paralel cu Omicron.

„Omicron continua sa se raspandeasca pe planeta (...) Nu va pacaliti, Omicron provoaca spitalizari si decese si chiar cazurile mai putin grave sufoca sistemele de sanatate”, a avertizat marti directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

„Aceasta pandemie este departe de a se fi terminat si, tinand cont de cresterea incredibila a Omicron in lume, este probabil sa apara noi variante” ale coronavirusului SARS-CoV-2, a subliniat el, atragand atentia inca o data ca varianta Omicron nu este blanda. „Probabil ca, in medie, Omicron este mai putin grava, dar povestea ca este o boala usoara e inselatoare, dauneaza raspunsului global (impotriva pandemiei) si costa tot mai multe vieti”, a remarcat Tedros, care s-a aratat preocupat in special de cazul tarilor cu rate reduse ale vaccinarii, acestea fiind mai predispuse la un numar mare al formelor grave de boala.

Sursa: