Cancelarul german Olaf Scholz si-a pierdut calmul obisnuit si a devenit un vulcan in eruptie, scrie presa de stat. Acesta a tinut un discurs inflacarat in sustinerea trimiterii de ajutor militar Ucrainei, dupa ce a fost huiduit de protestatarii anti-razboi.

Presa germana l-a asemanat pe cancelarul Olaf Scholz cu un vulcan in eruptie, dupa ce seful guvernului si-a pierdut calmul sau obisnuit si a sustinut cu inflacarare trimiterea de ajutor militar in Ucraina.

Olaf SCHOLZ, CANCELARUL GERMANIEI:„Putin vrea sa distruga  si sa cucereasca Ucraina! Si ii are si pe altii in vizor! Asta este ceva ce noi, ca frati ai libertatii, ca democrati, ca europeni, nu vom permite sa se intample!”

Iesirea din conduita obisnuita a venit dupa ce Scholz a fost huiduit de militantii anti-razboi la un eveniment organizat saptamana trecuta intr-un oras in apropiere de Berlin. Cateva zeci de protestatari l-au ironizat pe cancelar in timpul evenimentului, spunand ca el este un iubitor de razboi. Unii dintre manifestanti purtau tricouri cu mesaje anti-vaccin, iar altii agitau un steag albastru cu un porumbel alb, un simbol al miscarii antinucleare din Germania de Vest din anii 1980.

Olaf SCHOLZ, CANCELARUL GERMANIEI:„In primul rand Putin este cel care iubeste razboiul. A invadat Ucraina cu 200.000 de soldati, a mobilizat mult mai multi si a riscat vietile propriilor cetateni pentru un vis imperialist.”

Scholz, avocat de profesie, este cunoscut pentru modul sau concis si retinut de a vorbi in public, desi in trecut a mai ridicat tonul la evenimente de campanie sau la dezbateri.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.