Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a avertizat miercuri ca tantarii din specia Aedes, care transmit boli virale precum febra Dengue, Zika sau febra Chikunguna, au o prezenta tot mai frecventa in sudul Europei si in Conul sudic al Americii de Sud, relateaza agentia EFE, scrie agerpres.ro.
Schimbarile climatice si cresterea temperaturilor in aceste regiuni au permis insectelor sa se reproduca mai usor, a semnalat un responsabil al OMS in domeniul bolilor tropicale, doctorul Raman Velayudhan.
OMS atentioneaza ca o crestere a numarului cazurilor de febra Dengue si febra Chikunguna observata in ultimele luni ale anului trecut si in primele luni ale anului in curs in unele tari sud-americane ar putea fi un avertisment pentru tarile din sudul Europei, precum Spania, Franta, Italia, Grecia sau Croatia. Temperaturile ridicate care se inregistreaza in tarile europene in lunile de primavara si vara favorizeaza inmultirea tantarilor pe continent.
Expertii OMS reamintesc ca, spre deosebire de tantarii care transmit malaria, periculosi noaptea, cei din specia Aedes inteapa oamenii in timpul zilei. In plus, intrucat acesti tantari pot ataca mai multe persoane in aceeasi zi, este astfel favorizata aparitia unor focare de infectare in zonele cu mare densitate de populatie.
"Am inregistrat cazuri de febra Chikunguna in orasul (argentinian) Buenos Aires si in provincia omonima, unde nu am vazut niciodata inainte", remarca Diana Rojas, responsabila tehnica a OMS pentru aceasta boala virala si pentru Zika, ea subliniind ca este nevoie de o atentie speciala pentru mediile unde se afla un mare numar de oameni, precum centrele de invatamant si locurile de munca.
In cazul virusului Zika, ce a determinat OMS sa declare epidemia din anul 2015 urgenta de sanatate publica internationala, expertii in sanatate au cerut populatiei mai multa precautie inclusiv in relatiile sexuale, pentru ca virusul se transmite si pe aceasta cale.
Pentru niciuna dintre cele trei boli virale transmise de tantari mentionate nu exista in prezent un vaccin. Expertii OMS cred totusi ca astfel de vaccinuri ar putea fi obtinute daca se intensifica cercetarile.


