Organizatia Mondiala a Sanatatii demonteaza 19 mituri despre boala COVID-19. Oficialii OMS clarifica unele lucruri care au stat inclusiv la baza unor fake news-uri raspandite in mediul online cum ar fi legatura dintre retelele 5G si raspandirea bolii. Omoara temperaturile ridicate, consumul de alcool sau usturoiul noul coronavirus? Raspunsurile sunt date de OMS.
Retelele mobile 5G NU raspandesc COVID-19
Virusii nu se raspandesc prin undele radio sau prin retelele mobile. Nu exista nicio legatura intre raspandirea coronavirus si retelele 5G. In multe tari in care a aparut virusul nu exista astfel de retele 5G. Boala COVID-19 este raspandita de persoanele infectate prin stranut sau tusit. De asemenea, oamenii se pot infecta daca ating suprafete pe care se afla virusul si mai apoi isi duc mana la ochi, nas sau gura.
Expunerea la soare sau la temperaturi mai mari de 25 de grade NU impiedica raspandirea bolii COVID-19
Te poti infecta cu noul coronavirus indiferent de cat de cald este afara sau daca te expui la soare, avertizeaza Organizatia Mondiala a Sanatatii. Tarile cu vreme calda au raportat cazuri de COVID-19. Pentru a va proteja, asigurati-va ca ati luat toate masurile de igiena si ca evitati sa va atingeti ochii, gura si nasul.
Infectarea cu noul coronavirus NU inseamna ca il veti avea pe viata. Va puteti recupera complet dupa boala COVID-19
Majoritatea persoanelor infectate cu noul coronavirus se pot recupera si pot scapa de virus. Daca va infectati asigurati-va ca va tratati simptomele. Daca aveti tuse, febra si dificultati de respiratie, solicitati asistenta medicala. Majoritatea pacientilor se recupereaza datorita ingrijirii medicale.
Daca poti sa iti tii respiratia 10 secunde fara a simti un disconfort NU inseamna ca nu ai luat boala
Cele mai frecvente simptome ale COVID-19 sunt tuse uscata, oboseala si febra. Unele persoane pot dezvolta forme mai severe ale bolii, cum ar fi pneumonia. Cea mai buna modalitate de a confirma daca aveti virusul care produce boala COVID-19 este cu un test de laborator. Nu poti confirma infectarea cu Sars-Cov2 cu acest exercitiu de respiratie, care poate fi chiar periculos.
Consumul de alcool NU va protejeaza impotriva COVID-19 si poate fi periculos
Consumul frecvent sau excesiv de alcool nu protejeaza impotriva bolii COVID-19 si poate duce la alte probleme de sanatate.
Virusul COVID-19 poate fi transmis in zone cu clima calda si umeda
Din dovezile de pana acum, virusul COVID-19 poate fi transmis in TOATE ZONELE, inclusiv in zonele cu vreme calda si umeda. Indiferent de clima, adoptati masuri de protectie daca locuiti sau calatoriti intr-o zona care raporteaza cazuri COVID-19. Cea mai buna modalitate de a va proteja impotriva COVID-19 este curatarea frecventa a mainilor. Facand acest lucru, eliminati virusii care pot fi pe mainile dvs. si evitati infectiile care ar putea aparea atingand apoi ochii, gura si nasul.
Vremea rece si zapada NU pot ucide noul coronavirus
Nu exista niciun motiv sa credem ca vremea rece poate ucide noul coronavirus sau alte boli. Temperatura normala a corpului uman ramane in jur de 36,5 ° C pana la 37 ° C, indiferent de temperatura de afara sau de vreme. Cel mai eficient mod de a va proteja impotriva noului coronavirus este curatarea frecventa a mainilor cu solutii pe baza de alcool sau spalarea acestora cu apa si sapun.
O baie fierbinte NU impiedica boala COVID-19
Daca faceti o baie fierbinte nu va va impiedica sa luati boala COVID-19. Temperatura normala a corpului dvs. ramane in jur de 36,5 ° C pana la 37 ° C, indiferent de temperatura baii sau a dusului.
Noul coronavirus NU poate fi transmis prin muscaturi de tantar
Pana in prezent, nu exista informatii si dovezi care sa sugereze ca noul coronavirus ar putea fi transmis de tantari. Noul coronavirus este un virus respirator care se raspandeste in principal prin picaturile generate atunci cand o persoana infectata tuseste sau stranuta, sau prin picaturi de saliva sau secretii nazale.
Uscatoarele de mana NU sunt eficiente in uciderea noului coronavirus
Uscatoarele de maini nu sunt eficiente pentru a ucide virusul Sars-Cov2. Pentru a va proteja impotriva noului coronavirus, trebuie sa va curatati frecvent mainile cu o solutie pe baza de alcool sau sa le spalati cu apa si sapun. Dupa curatarea mainilor, ar trebui sa le uscati bine folosind prosoape de hartie.
Poate o lampa cu ultraviolete sa omoare noul coronavirus?
Lampile UV nu trebuie utilizate pentru sterilizarea mainilor sau a altor zone ale pielii, deoarece radiatiile UV pot provoca iritatii ale pielii.
Cat de eficiente sunt scanerele termice pentru depistarea persoanelor infectate
Scanerele termice sunt eficiente in detectarea persoanelor care au dezvoltat febra din cauza infectiei cu noul coronavirus.
Cu toate acestea, nu pot detecta persoane infectate, dar care inca nu dezvolta simptome. Dureaza intre 2 si 10 zile ca persoanele infectate sa dezvolte febra sau alte simptome.
Daca ma stropesc cu alcool sau clor ucid virusii?
Nu. Stropirea cu alcool sau clor pe tot corpul nu va ucide virusii care au intrat deja in corpul vostru. Stropirea cu astfel de substante poate fi daunatoare pentru haine sau pentru ochi si piele. Fiti constienti ca atat alcoolul, cat si clorul pot fi utile pentru dezinfectarea suprafetelor, dar trebuie utilizate conform recomandarilor corespunzatoare.
Vaccinurile impotriva pneumoniei protejeaza impotriva noului coronavirus?
Nu. Vaccinurile impotriva pneumoniei, cum ar fi vaccinul pneumococic si vaccinul Haemophilus gripal tip B (Hib), nu ofera protectie impotriva noului coronavirus.
Virusul este atat de nou si diferit incat are nevoie de propriul sau vaccin.
Desi aceste vaccinuri nu sunt eficiente impotriva Sars-Cov-2, vaccinarea impotriva bolilor respiratorii este recomandata pentru a va proteja sanatatea.
Picaturile nazale cu solutie salina NU poate preveni infectia cu noul coronavirus
Nu exista dovezi ca picaturile pentru nas cu solutie salina ar putea proteja oamenii de infectiile cu noul coronavirus. Nu s-a demonstrat ca folosirea frecventa a picaturilor ar putea preveni infectiile respiratorii.
Usturoiul NU poate preveni infectia cu noul coronavirus
Usturoiul este un aliment sanatos care poate avea unele proprietati antimicrobiene. Cu toate acestea, nu exista nicio dovada din potrivit careia consumul de usturoi a protejat oamenii de noul coronavirus.
Noul coronavirus NU afecteaza doar persoanele in varsta
Persoanele de toate varstele pot fi infectate cu noul coronavirus. Persoanele in varsta si persoanele cu afectiuni medicale preexistente (precum astmul, diabetul, bolile de inima) par sa fie mai vulnerabile la imbolnavirea severa cu virusul.
OMS recomanda oamenilor de toate varstele sa ia masuri pentru a se proteja de virus.
Antibioticele NU sunt eficiente in prevenirea si tratarea noului coronavirus
Nu, antibioticele nu functioneaza impotriva virusurilor, numai a bacteriilor.
Noul coronavirus este un virus si, prin urmare, antibioticele nu trebuie utilizate ca mijloc de prevenire sau tratament.
Cu toate acestea, daca sunteti spitalizat pentru COVID-19, este posibil sa primiti antibiotice, deoarece este posibila co-infectia bacteriana.
Exista medicamente specifice pentru prevenirea sau tratarea bolii COVID-19?
Pana in prezent, nu exista niciun medicament specific recomandat pentru prevenirea sau tratarea noului coronavirus.
Cu toate acestea, cei infectati cu virusul ar trebui sa primeasca ingrijiri adecvate pentru ameliorarea si tratarea simptomelor, iar cei cu boli grave ar trebui sa beneficieze de ingrijire optima de sustinere. Unele tratamente specifice sunt in curs de investigare si vor fi testate prin studii clinice. OMS ajuta la accelerarea eforturilor de cercetare si dezvoltare.


